image

Consideraţii privind agricultura ecologică (I)

Salt la sursă
Author: – REVISTA AGRIMEDIA – ARTICOLE

Agricultura ecologică (în unele ţări cunoscută ca agricultură organică sau biologică) devine din ce în ce mai mult o alternativă viabilă pentru cei mai curajoşi şi întreprinzători fermieri care aplică metodele specifice acestui tip de agricultură pe suprafeţe mari, unii dintre ei chiar în toată ferma, deşi încă există problema volumului mai mare de muncă şi a preţurilor care să compenseze producţia mai redusă.

DR. ING. FLORIAN NEACŞU, director general adjunct NHR Agropartners RomâniaTotuşi, se poate observa şi în rândul consumatorilor, deşi destul de timid, o tendinţă crescândă spre produse ecologice, mai sănătoase, fără pesticide reziduale şi obţinute cu grijă faţă de mediu. Cererea românilor pentru produsele ecologice este în creştere, aceştia fiind tot mai interesaţi de un stil de viaţă sănătos şi există o piaţă de desfacere din ce în ce mai mare pentru aceste alimente, care aduc producătorilor venituri pe măsura eforturilor lor şi a importanţei acestor produse pentru omenire. Agricultura ecologică are un potenţial fantastic, deşi în România terenurile agricole cultivate în acest sistem reprezintă doar 2% din suprafaţa arabilă, faţă de o medie europeană de aproximativ 8% sau de peste 23% în Austria, şi are o ascensiune rapidă: numărul de operatori certificaţi în agricultura ecologică s-a triplat în ultimul deceniu, în timp ce suprafaţa din agricultura ecologică aproape că s-a dublat. Organismele de inspecţie şi certificare (OIC) sunt aprobate de Ministerul Agriculturii şi acreditate de RENAR. Acestea urmăresc aplicarea tehnologiilor ecologice şi certifică produsele ecologice, care pot fi uşor identificate după sigla UE sau după sigla naţională de mai jos.

Trecerea de la agricultura convenţională la cea ecologică implică o serie de provocări, uneori greu de surmontat. Stabilirea celor mai potrivite tehnologii de cultură, alegerea maşinilor pentru pregătirea solului şi întreţinerea culturilor, adaptarea rotaţiei culturilor şi analiza oportunităţilor pieţei sunt doar unele dintre ele.​Cu siguranţă, o cercetare de specialitate ar putea fi un ajutor real celor interesaţi să facă această schimbare. Ferma trebuie să fie viabilă, să aibă capital de lucru şi o sursă sigură şi durabilă de îngrăşăminte organice, sau un număr de animale corelat cu suprafaţa cultivată în sistem eco care să asigure îngrăşămintele organice în cantităţile şi la standardele necesare. Gunoiul trebuie lăsat la fermentat pentru ca cea mai mare parte a seminţelor de buruieni să piardă capacitatea de a germina odată împrăştiat pe sol. Rotaţia culturilor trebuie să includă culturi diverse, şi în special leguminoase, culturi fixatoare de azot, iar solul să conţină nutrienţii necesari şi să nu ne confruntăm cu buruieni problemă.PregătireaÎnainte de a trece la agricultura ecologică trebuie făcute anumite pregătiri. Se recomandă să se facă o lucrare de afânare adâncă a solului şi distrugerea hardpanului cu un subsolier, lucrare fără răsturnarea brazdei, care favorizează conservarea apei în sol şi păstrarea unei stări cvasinaturale a solului fără a deranja vieţuitoarele din sol şi fără a aduce la suprafaţă seminţe de buruieni încorporate cu ocazia arăturii. Această operaţie trebuie repetată ori de câte ori este nevoie, mai des dacă solul este argilos şi reţine apa la suprafaţă (băltire).Apoi trebuie distruse buruienile perene, chiar prin măsuri luate cu mai mult timp înainte. În această fază, fiind înainte de trecerea la agricultura ecologică, se poate face şi o distrugere chimică cu erbicide totale, sistemice, sau, de preferat, prin lucrări mecanice succesive, prin mai multe lucrări superficiale care să favorizeze răsărirea şi apoi distrugerea buruienilor, când acestea sunt într-o fază incipientă de vegetaţie. Se poate folosi succesiv un combinator de dezmiriştit, la 3-5 cm, sau alternativ cu o tocătoare rotativă pentru resturi vegetale (tamburi cu cuţite).

Dacă se preconizează să se înfiinţeze o cultură de primăvară, se recomandă o cultură de protecţie a solului peste iarnă, de regulă una care îngheaţă, care se distruge foarte uşor în primăvară. Aceasta asigură un îngrăşământ natural şi un strat de mulci care se păstrează la suprafaţa solului şi protejează solul împotriva eroziunii eoliene şi hidrice, ajută la stabilizarea pe sol a zăpezii în timpul iernii, evitând spulberarea sau troienirea, creşte portanţa solului, permiţând intrarea pe sol primăvara cu câteva zile mai devreme şi previne scurgerea apei pe terenurile în pantă şi evaporarea apei din sol.TranziţiaTranziţia la agricultura organică durează câţiva ani, ea începând cu ferma de animale, care trebuie să lucreze deja în sistem bio (conform prevederilor Regulamentelor UE nr 834/2007 şi 889/2008). Procedura implică semnarea unui contract cu un organism de certificare care să monitorizeze situaţia din fermă şi înregistrarea anuală la Ministerul Agriculturii, la Direcţia pentru agricultură ecologică. Recoltele obţinute în primele 12 luni sunt considerate produse convenţionale, iar cele obţinute în următoarele 12 luni, produse de tranziţie. Culturile care se seamănă după mai mult de 24 de luni pot fi considerate produse ecologice, ca şi produsele animaliere din sistemul bio,dacă corespund standardelor agriculturii ecologice.SolulÎn agricultura organică, fertilitatea solului este un factor central pentru succes. Menţinerea şi creşterea fertilităţii solului trebuie să fie preocuparea prioritară a fermierului. În agricultura convenţională, nutrienţii de care au nevoie culturile sunt administraţi prin îngrăşăminte, pe când în agricultura ecologică trebuie schimbate practicile agricole pentru a creşte fertilitatea solului prin metode bio. Iată câteva soluţii pentru creşterea fertilităţii solului:

Încorporarea unor cantităţi mari de masă vegetală sau de reziduuri de la recoltat;

Îngrăşăminte verzi, în special culturi cu aport de azot (lucernă, mazăre, soia etc.);

Fertilizare crescută cu gunoi de grajd şi compost;

„Furajarea“ multianuală a terenului cu un amestec de leguminoase şi ierburi;

Culturi intercalate;

Acoperirea permanentă a terenului cu culturi de protecţie;

Cultivarea superficială a solului şi reducerea intensităţii de lucrare a solului. Acestea au un rol foarte important, redând solului vitalitatea şi asigurând reluarea întregii activităţi biologice naturale, prin acţiunea vietăţilor din sol (râme, insecte etc.) şi prin stoparea aducerii la suprafaţa solului a seminţelor de buruieni din sol care au fost încorporate cu ocazia arăturii. Populaţia de râme şi alte vieţuitoare din sol este un bun indicator a ceea ce se întâmplă în sol. Efectul râmelor asupra solului este foarte vizibil cu ochiul liber, găurile şi excrementele râmelor arătând vitalitatea solului;

Folosirea de utilaje uşoare pentru recoltat şi transport şi reducerea tasării solului  printr-un control eficient al trecerilor pe sol şi prin utilizarea maşinilor cu roţi late şi cu presiune redusă în pneuri, cu roţi duble sau cu şenile. Foarte eficientă este folosirea unor remorci de transfer cu roţi late de la combină la utilajul de transport de la capătul tarlalei.

Evitarea intrării pe sol când acesta este umed;

Adăugarea de materiale alcaline (amendamente, calciu) o dată la 3-4 ani, pentru a stabiliza valorile pH-ului.

Rotaţia culturilorEste important să se înţeleagă corelarea rotaţiei culturilor. Rotaţia culturilor trebuie concepută astfel încât azotul disponibil să fie utilizat de cultura respectivă. O uşoară supraproducţie de azot este importantă pentru creşterea conţinutului de humus din sol (pentru creşterea conţinutului de humus cu 1% sunt necesare 1.200 kg azot/ha). Principiile unei bune rotaţii a culturilor:

Procentajul de leguminoase trebuie să fie între 20 şi 25%

Procentajul de păioase trebuie să fie max. 50-60%

Procentajul unor culturi rădăcinoase max. 5-25%

Alternare între:
a) Plante cu rădăcini adânci şi rădăcini superficialeb) Plante colectoare de azot cu plante consumatoare de azot c) Culturi de toamnă şi culturi de primăvarăd) Rădăcinoase şi cerealee) Culturi de protecţie cu culturi intercalate Scopurile unei bune rotaţii a culturilor:
Păstrarea fertilităţii solului

Maximizarea colectării de azot

Controlul buruienilor (de exemplu, trifoiul controlează ciulinii)

Prevenirea bolilor şi dăunătorilor • Mobilizarea nutrienţilor

Plante care acoperă solul toată perioada anului (culturi de protecţie).

BuruienileCea mai mare provocare sunt buruienile, care trebuie distruse prin mai multe lucrări mecanice şi prin evitarea lucrărilor de pregătire a terenului cu întoarcerea brazdei, care aduc în stratul de sol de la suprafaţă o mare cantitate de seminţe de buruieni. Buruienile trebuie distruse într-o fază incipientă de vegetaţie, când au două-trei frunze şi rădăcinile nu sunt adânci şi fixate bine în sol.Vom reveni în ediţia următoare a revistei AGRIMEDIA cu detalii despre lucrările de întreţinere a culturilor, protecţie de încredere pentru culturile în rânduri cu prăşitoarea Einboeck Chop Star cu sistem Row Guard de ghidare de precizie, dar şi cu lucrările efectuate după recoltat ce pot afecta următoarea recoltă.

aprilie 8, 2021