Despre Asigurări agricole și Daune, cu Gabriel Bălaș Baconschi

Interviu cu Gabriel Bălaș-Baconschi – expert nou al AGRIM.ro.


Intrebare
: Ce anume te recomandă pentru consultanța în domeniul asigurărilor agricole ?

Răspuns: În primul rând o experiență de 17 ani în domeniul asigurărilor, din care 12 ani în asigurări agricole, în dezvoltarea de produse de asigurare și în coordonarea daunelor. Experiența acumulată în acest domeniu poate fi foarte utilă pentru producătorii agricoli prin prisma faptului că nu există în România o cultură pentru protecție financiară. În cei 12 ani, am elaborat produse de asigurare specifice domeniului agricol, am negociat cu cei mai mari clienți și brokeri încheierea polițelor de asigurare, iar ulterior am supravegheat peste 10 000 dosare de daune în ultimii 8 ani, cu un volum cuprins între 3.5 și 9 milioane de Euro/an agricol.

 

Intrebare: De ce este nevoie de asigurări agricole?

Răspuns: Asigurările agricole au o importanță majoră în contextul dezvoltării agriculturii românești. Investițiile în agricultură se ridică la sume foarte importante. În cazul apariției unor fenomene climatice nefavorabile, numai printr-o protecție a acestor investiții, fermierii își pot continua activitatea.

Creșterea frecvenței fenomenelor nefavorabile din ultimele decenii cum sunt: grindina însoțită de furtuni, secetă atmosferică și pedologică, înghețurile târzii de primăvară și înghețurile timpurii de toamnă, înghețul de iarnă, incendiul produs de trăsnet sau din orice alte cauze, pot să pună în mare dificultate producătorii agricoli.

Prin cumpărarea unei polițe de asigurare adecvată pentru fiecare fermier în parte, protecția împotriva factorilor de risc este realizată. Producătorii agricoli au posibilitatea de a recupera investițiile realizate în cazul producerii riscurilor acoperite printr-o asigurare putând astfel să își continue activitatea.

 

Intrebare: Cum intenționezi să acorzi consultanță fermierilor ?

Răspuns:Având la bază o experiența în acest domeniu, consultanța se poate oferi pe două direcții mari: consultanță în alegerea unei polițe potrivite pentru fiecare producător agricol și consultanță în cazul apariției daunelor.

  1. Consultanță la încheierea poliței de asigurare – cea mai bună variantă pentru a oferi un răspuns la întrebările producătorilor
  • Ce fel de poliță de asigurare este potrivită pentru fiecare fermier ?
  • Care sunt riscurile asigurate pentru care se oferă acoperire în România ?
  • Care este prețul care se plătește pentru asigurarea culturilor agricole ?
  • Ce alte bunuri sau riscuri merită analizate și cumpărate pentru o protecție completă prin asigurare ? (asigurarea utilajelor agricole, asigurarea fermei la incendiu, asigurarea animalelor din fermă,și altele).

Acestea sunt întrebări la care producătorii agricoli pot primi răspunsuri și sprijin astfel încât producătorul să aibă informații și cunoștințe în alegerea variantei optime pentru protecția prin asigurare.

  1. Consultanță în cazul producerii unor daune pentru a oferi producătorilor agricoli cu informații privind evaluarea corectă și asistență în pașii de urmat în cazul apariției daunelor
  • Ce se întâmplă în caz de daună ?
  • Care sunt pașii de urmat în cazul producerii unei daune ?
  • Care sunt obligațiile Asigurătorului și care sunt obligațiile contractuale ale Asiguratului ?

Sintetic, acești pași sunt foarte importanți pentru a beneficia de acoperirea prin asigurare. Prin consultanța oferită în notificarea daunei și pe tot parcursul instrumentării dosarului de daune, producătorul agricol poate beneficia de asistență la evaluarea daunelor care să reflecte în mod real pierderile înregistrate ca urmare a manifestării factorilor de risc produși.