Întâlnirea ministrului Adrian Oros cu E.S. David Saranga, ambasadorul Statului Israel la București

Întâlnirea ministrului Adrian Oros cu E.S. David Saranga,  ambasadorul Statului Israel la București

În data de 27 iulie 2020, Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, l-a primit la sediul instituției pe E.S. David Saranga, ambasadorul Statului Israel. Alături de ministru, s-au aflat secretarul de stat George Scarlat, precum și experți din cadrul Direcției Generale de Relații Internaționale și Afaceri Europene.

Discuțiile au vizat colaborarea dintre România și Israel în principal în domeniul identificării de soluții tehnologice pentru combaterea secetei (ex. irigații), având în vedere fenomenele meteorologice care au afectat țara noastră. Astfel, ambasadorul David Saranga și-a arătat interesul pentru a oferi României din experiența și tehnologia deținute de Israel, cunoscut fiind faptul că acestea sunt printre cele mai performante din lume.

Ministrul Adrian Oros a explicat că la nivelul MADR se lucrează la o Strategie de Gestionarea Apei, care se referă la investiții în infrastructura principală și secundară de irigații, la infrastructura de desecare-drenaj și la combaterea eroziunii solului. La rândul său, secretarul de stat George Scarlat a afirmat că sunt necesare lucrări de modernizare a atât la nivelul infrastructurii de îmbunătățiri funciare existente, cât și la identificarea de soluții pentru introducerea de noi suprafețe care vor trebui irigate. De asemenea, este nevoie de o analiză în diferite zone în care nu se regăsesc amenajări de îmbunătățiri funciare, astfel încât să se identifice soluții pentru preluarea apelor din amonte, cu costuri energetice cât mai reduse. Totodată, secretarul de stat a spus că ținta la care România își dorește să ajungă în viitorul exercițiu financiar este de 3,2 milioane de hectare irigate la nivelul întregii țări, ținând cont de fondurile substanțiale care vor fi alocate.

Având în vedere cele expuse de oficialii MADR, ambasadorul Statului Israel a propus să se organizeze întâlniri în viitorul apropiat (seminarii) on-line cu specialiștii din Israel, astfel încât oficialilor și experților români să le fie prezentate soluții viabile care există pe piața din Israel, adaptate specificului țării noastre. Legat de această propunere, ministrul Adrian Oros a afirmat că în următoarea lună și jumătate vor fi finalizate o serie studii ale specialiștilor romani din domeniul irigațiilor și apoi se vor putea organiza întalnirile (ex. seminar tehnic romano-israelian), astfel încât împreună cu experții din Israel să se înceapă concret colaborarea în acest sector deosebit de important pentru România.