Noi măsuri de sprijin pentru tinerii fermieri aprobate în Ședința de Guvern

În Ședința de Guvern din 3 septembrie 2020 a fost aprobată o Ordonanță de Urgență prin care Agenția Domeniilor Statului poate încheia contracte de concesiune și poate întocmi inventarul bunurilor ce alcătuiesc domeniul public al statului pe care le are în administrare, fără înscrierea acestora în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, până la finalizarea Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015-2023, respectiv până la data de 31 decembrie 2023.

Aceste prevederi se aplică tinerilor de până la 40 de ani, absolvenți ai învățământului de profil, potrivit prevederilor art. 4, alin. (1), lit. c1) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înființarea Agenției Domeniilor Statului, cu modificările și completările ulterioare.

Prin această măsură este vizată întinerirea generației de agricultori în vederea consolidării competitivității agriculturii, prin practicarea de metode, tehnici noi de producție, digitalizare şi practici prietenoase cu mediul.

Reamintim că Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a propus o serie facilități menite să sprijine tinerii fermieri care să completeze sprijinul acordat prin PNDR 2014 -2020, prin submăsura 6.1 Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, ce este deschisă până la data de 31 octombrie 2020.

Întrucât actualul context socioeconomic influențează semnificativ piața forței de muncă în domeniul agricol și implicit a ratei șomajului, se impune, pe de o parte, necesitatea asigurării unui sprijin tinerilor fermieri prin preluarea exploatațiilor deținute de agricultorii în vârstă, iar, pe de altă parte, posibilitatea concesionării sau arendării terenurilor cu destinație agricolă, libere de contract, în suprafață maximă de 50 de hectare, aparținând domeniului public și privat al statului, aflate în administrarea Agenției Domeniilor Statului, prin atribuire directă, tinerilor de până la 40 de ani, absolvenți ai învățământului de profil, în vederea înființării de ferme.

Facem precizarea că Agenția Domeniilor Statului deține în administrare o suprafață totală de teren cu destinație agricolă de 177.083,572 ha aflată în domeniul public al statului, din care 8.887,3435 ha aflată în domeniul public al statului, liber de contract, neînscris în cartea funciară.

Pentru a veni în sprijinul tinerilor fermieri, prin prezentul act normativ MADR a solicitat instituirea unei derogări de la aplicarea dispozițiilor art. 288 alin. (3) precum și de la cele ale art. 305 alin. (2)-(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare, pentru terenurile agricole, proprietate publică/privată a Statului până la finalizarea Programului național de cadastru și carte funciara, respectiv până în anul 2023.

Măsura a avut în vedere evitarea blocării nejustificate a concesionării terenurilor cu destinație agricolă aflate în domeniul public al statului.