Analiză comparativă a agriculturii regenerative cu variantele convenționale

În agricultura autohtonă, în stadiul actual, sunt încă restrânse demersuri de implementare a culturii și tehnologiilor regenerative. Unilateral, și în primul rând teoretic, mai puțin în practică, s-au definit principial și căile (etapele) necesare trecerii de la practici convenționale la cele durabile și sustenabile și, în final, la beneficiile cuantificabile ale unui sistem regenerativ în agricultură. În acest concept și strategie, este necesară stabilirea în continuare a căilor de tranziție de la multiplele sisteme practicate în agricultură la cele regenerative.

Experiența unor abordări autohtone, dar și din alte țări, au stabilit că practicile regenerative și rezultatele acestora se bazează pe aport și captare de C-organic din resurse efectiv vegetale (cu baza în fotosinteză), care creditează (investesc) în sistemul sol-plantă acest component organic prin sol, inițial, și sub forma materială a fertilizanților: resturi vegetale, culturi de acoperire, plante amelioratoare în asolamente și inputuri fertilizante organice de proveniență animalieră. Această creditare organică a carbonului din sol răspunde efectiv printr-o humificare majorată, controlată (posibil modelată după experiențele de lungă durată – ELDI), ca proces preponderent și dominant mineralizării, prevenind astfel destrucția solului. Acumularea de carbon are efecte multiple, în consens și cu o dozare complexă a lucrărilor solului, efectul multiplu este resimțit pe termen durabil în nutriție, în structurarea solului și reducerea vulnerabilității la factori de stres și limitativi. Acumularea humusului, dinamica pozitivă a MOS, COS, a captării C-organic, prin căile și tehnicile prevăzute, mențin activ orizontul superior nutritiv, cu o biologie detașată a solului în partea superioară, cu o adaptare mai bună la stresul hidric, cu productivitate tehnică și economică superioară altor variante de sisteme de agricultură. Relevanța economică rezidă în controlul și nivelul limitat al dotărilor, achizițiilor, cu sisteme de mașini ce se utilizează general, a factorilor costisitori limitați (îngrășăminte, completate prin resurse organice, cu pesticide controlate la minim necesar, într-un sol cu potențial și sănătate efectiv mai bune).

Abordări comparative:

• Se promovează în actualitate o tehnologie și management agricol instituit sub denumirea de intensificare sustenabilă bazată pe inputuri și securitate alimentară. În această paradigmă, se consemnează unele modele industriale de intensificare a agriculturii, cu intervenții eminamente convenționale, cu maximizare a utilizării factorilor de producție, cu obiective de exploatare a productivității solurilor, deși, evident, se menține obiectivul final de rentabilitate și suport de securitate alimentară. Consecințele acestor sisteme, mai ales la un management defectuos, fac posibile fenomene de degradare a solurilor, a apei și aerului, cauzate de aplicarea excesivă a produselor industriale, îngrășăminte, pesticide, care expun mediul și la o degradare evidentă a biodiversității. Aici costurile ridicate a factorilor și tehnologiilor limitează realizarea obiectivului inițial de sustenabilitate și securitate alimentară.
  

• În fața multiplelor căi de degradare a solului, se extinde în prezent sistemul de agricultură conservativă. Acesta are la bază respectarea concomitentă a cel puțin trei principii fundamentale: disturbanță minimă sau lipsa lucrărilor prin practici no tillage, menținere permanentă a acoperirii solului (ca mulci, resturi vegetale, culturi succesive), respectarea asolamentului prin culturi perene sau anuale. Consecințele devin active în aceste alternative întrucât se impun investiții pentru lucrările specifice menționate, limitarea rezultatelor de producție la capacitatea factorilor prezenți investiți, lipsă de eficiență în managementul buruienilor, bolilor, condiții în care nu se asigură conservarea humusului și nici circuitul normal al nutrienților.
  

• Față de cele două sisteme menționate, rezultatele obținute prin tehnologiile regenerative pot avea mai multe avantaje:
  

  • acumularea și captarea conținutului de C-organic determină o dinamică pozitivă a MOS și COS peste alternativele tehnologiilor menționate.
    

  • starea de calitate, sănătatea solului se poate prelungi favorabil și pentru mediul social și ambiental – cu amenajări forestiere și pomicole, cu ferme de caracter mixt (plus zootehnie) care furnizează resursele fertilizante organice la care se pot adăuga captări și regularizări de ape, amenajări de rezervoare pentru irigații etc.
    

  • mediul regenerativ susține producții mari bazate pe fertilizările organominerale, pe investiții în menținerea fertilității, producții care în general au caracter mai stabil, de calitate, cu factori de risc diminuați comparativ cu cele două variante convenționale.

În esență, tehnologiile regenerative creditoare și concentrate spre o agricultură a carbonului, leagă indisolubil și concomitent fertilitatea și calitatea mediului de această ameliorare și regenerare a indicatorilor care caracterizează real productivitatea, sustenabilitatea și calitatea vieții.