Fertilizarea în condiții climatice diferite

Analizele climatice din prognozele ANM, precum și cele ale stării de vegetație și umidității din sol, realizate și promovate în sistem ASAS, SCDA și OSPA, arată anumite specificități ale parametrilor respectivi la începutul anului agricol 2021/2022. Se conchid după datele de specialitate menționate, de la începutul anului agricol (luna decembrie) și început al anului calendaristic (luna februarie), mai mulți indicatori ai domeniului.




Umiditatea din sol

  • La 2-3 luni de la semănatul culturilor de toamnă (grâu, rapiță), după măsurători pe profilul de 0-100 cm al solului (în 10-15 decembrie), se apreciază starea de secetă pedologică în diferite grade, generalizată în Moldova, iar în Câmpia Română și Dobrogea (diferențiat pe zone agricole) se regăsesc graduări ale aprovizionării cu apă, de la situațiile de secetă moderată până la cele ale aprovizionării satisfăcătoare. Local, în Câmpia Transilvaniei (zona centrală Turda-Tg.-Mureș) se regăsesc stări diferite de umiditate până la cea a secetei moderate. În vestul țării – Banat, ca și în nord-vestul României, se regăsesc momentan stări de aprovizionare satisfăcătoare.

  • La 10-15 februarie sub culturile de grâu și rapiță s-au stabilit stări de aprovizionare satisfăcătoare în cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureșului, Banatului și localizat în unele zone submontane ale Munteniei. Seceta pedologică în nivele moderate la puternice persistă încă în Moldova și, local, în nordul, nord-estul și sud-estul Munteniei și izolat în centrul Transilvaniei și Dobrogea.

Tendința generală și prognozele menționează pentru următoarele luni o accentuare a deficitului de apă (a secetei pedologice), cu precădere în zonele în care deficitul acesta se transmite din perioadele anterioare. Situația aceasta se datorează unui aport pluvial scăzut din zăpadă și precipitații și, evident, temperaturilor ridicate, în general peste media zonelor și perioadelor.


Starea de vegetație a culturilor de toamnă

  • Grâul: datele provenite din studiile ANM, dar și ale SCDA arată că la nivelul suprafețelor cultivate cu grâu, la începutul-mijlocul lunii februarie, starea de vegetație este graduată de la slabă, medie și bună, cu înfrățire 10-100% după nivelul aprovizionării cu apă, începând cu epoca de semănat, cu data semănatului, dar și cu aprovizionarea solului cu elemente nutritive din fertilizarea de bază. Sunt situații în țară, în zonele cu deficit de umiditate, în care au apărut deja în luna februarie formele specifice de secetă cu răsărire slabă a plantelor, înfrățire neuniformă și sol uscat. Se face precizarea că înfrățirea poate continua încă 2-3 săptămâni de la repornirea în vegetație după perioada rece, cunoscut fiind că ultimii frați nu sunt la fel de productivi ca cei inițiali, dar fertilizarea cu N sau NP la desprimăvărare poate fi decisivă atât pentru încheierea înfrățitului, cât și pentru fenofazele următoare de vegetație ale grâului. În multe zone aceste fenofaze se leagă de asigurarea cu apă și nutrienți.

  • Rapița: starea de vegetație la această cultură se află în plin proces de formare a aparatului foliar și poate prezenta probleme pe solurile care au fost fără strat protector de zăpadă, la temperaturi negative. Analiza stării de vegetație la această cultură permite luarea deciziei de fertilizare la desprimăvărare și reluarea biologiei sale.

Rezerva de apă ca factor esențial de vegetație


Funcțiile chimice și biologice ale apei


Apa este, așa cum se știe, un esențial factor de vegetație, important pentru chimismul și fizica normală ale solului, dar și pentru sinteza substanțelor organice din biomasă. Apa, prin ionii componenți, cu CO2 din atmosferă și ionii nutritivi din sol sau aplicați, asigură plantelor surse esențiale de biomasă a substanțelor organice vegetale. În fotosinteză, apa folosită de plante reprezintă doar 0,1-0,4% din cea absorbită radicular (restul se elimină cu transpirația plantelor).


Consumul de apă pentru realizarea producției principale și secundare, măsurat și exprimat prin coeficient specific de apă sau coeficient de transpirație, este dependent de specia vegetală, prezența și aportul apei din sol, caracteristicile unor factori tehnologici, printre care esențial depinde și de fertilizare. De aceea este bine de știut că grâul și cerealele păioase consumă 520-580 g apă/g s.u., porumbul – 400-570 g apă/g s.u., floarea soarelui și cartoful – 580-640 g apă/g s.u., sfecla 450-600 g/g s.u., trifoiul și lucerna 600-850 g apă/g s.u., cu variabilitate mare după zonele fitogeografice și caracteristicile lor specifice. În timpul perioadei de vegetației, 1 ha de grâu consumă anual 2-4 mil. l de apă/ha.

Exprimarea consumului de apă în m3/kg s.u. sau în m3/ha arată că în condițiile de neirigare și fertilizare, consumul pentru obținerea unui kg de produs brut (producție vegetală) este mai ridicat decât la varianta irigată și fertilizată, constatare valabilă la toate culturile agricole și horticole, așadar se prognozează că fertilizarea micșorează consumul de apă pentru obținerea unei unități de s.u.


Chimismul elementelor nutritive și regimul apei:

Prin intermediul apei din sol, delimitată în soluția solului, au loc procese de difuzie-solubilizare-hidroliză și deplasare a elementelor spre organele active ale absorbției plantelor (rădăcini și peri radiculari). La regimul apei din sol, o contribuție activă dețin și componentele complexului adsorbtiv, cu mare efect în reacțiile fizice și chimice din sol, evident, cu participarea fazelor componente ale acestuia.


Chimismul și circuitul azotului (NO3, NH4):



Deficitul de apă din sol, determinant în multe zone al fenomenelor de secetă pedologică, în continuarea situației anilor precedenți, devine o cauză a unui dezechilibru între mineralizare și humificare. Descompunerea și mineralizarea avansează scăderea rezervei de humus în detrimentul acumulării resturilor vegetale și humificării. În aceste condiții de stres hidric, avansează fenomenul fixării neschimbabile a NH4 și sustragerea acestuia de la nutriția plantelor și nitrificare. În deficit de apă, microorganismele nitrificatoare își limitează activitatea și randamentul, perturbând astfel rezerva de N-mineral din sol. În condițiile deficitului de apă, regimul azotului se reface prin echilibrarea humificării și mineralizării, iar aplicările minerale se fac în mod corect prin fracționare și eșalonare în aplicare, preponderent localizat la culturile prășitoare, acestea fiind corelate cu rezervele de apă din sol și cu unele precipitații ocazionale. Dacă deficitul de apă depășește pe total perioadă (100 mm), se procedează și prin diminuarea dozei de N calculate cu 20-30% din total.


Aplicarea exagerată a N-ului în perioade secetoase cu doze prea mari de fertilizanți determină un dezechilibru N/P în defavoarea P, cu perturbarea metabolizării și carență de P, chiar exces de nitrați. Evident că aceste condiții nefavorabile se pot preveni prin aplicarea de complexe NP mai adecvate decât ale unor aplicări unilaterale de fertilizanți cu N. Se evită total excesul de N care reduce rezistența la secetă a plantelor și mărește consumul de apă al acestora.


În privința regimului fosforului, în condițiile deficitului de umiditate și secetei pedologice, formele fixate și insolubile prin retrogradare, ca și cele adsorbite anionic la argile, își reduc solubilizarea, scad drastic concentrația de P mobil și bioaccesibil din soluția solului. Pentru reglarea regimului fosfatic, se pot utiliza fertilizanți complecși de tip NP sau NPK, contându-se pe un echilibru între macroelemente și benefic interacțiunilor NP și NPK.

Fertilizările cu P, în condițiile deficitului de umiditate, sunt deci mai eficiente prin aplicări complexe (cu P alături de alte elemente), dar și cu administrare mai ales localizată.



Chimismul potasiului este profund afectat de deficitul de apă din sol, întrucât mărește fixarea și energia acesteia la complexul adsorbtiv (la argile în primul rând), în forme schimbabile și neschimbabile, sporind semnificativ în general energia de fixare la coloizi. Având în vedere efectul pozitiv al K asupra reducerii sensibilității la secetă a plantelor, se au în vedere aplicări de K în primul rând în forme complexe NPK, localizat mai ales, dar și eșalonat după rezervele de apă și ocazional, după precipitații locale. Potasiul aplicat mărește evident rezistența la secetă a culturilor, dar și previne, corectează excesul de N în sol și la plante.


Concluzii

  1. Deficitul de apă din sol la acest moment al anului agricol, accentuat acum și în perspectivă de lipsa precipitațiilor în lunile de iarnă și în luna februarie, prognozează condiții improprii de vegetație pentru culturile de toamnă, dar și pentru cele de primăvară. Pentru cele de primăvară, la deficit de apă, se prognozează și condiții improprii la prelucrarea solului și instalarea acestora prin semănat.

  2. Sistemele de fertilizare aplicabile trebuie să fie corecte, corectate în minus din necesar după deficitul de apă măsurat până la 100 cm în sol.

  3. În fertilizare au prioritate de pretabilitate și efect fertilizările complexe NP, NPK (cu aplicări de bază), apoi tot din complexe, dar și/sau peliculate (la semănat ca starter) și complexe NP, NPK (la cele tehnice), în fertilizările faziale. Se evită stările extreme: excesul de N se previne prin doze moderate și echilibrate cu P și K, cunoscut fiind că excesul de N sau insuficiența de K măresc sensibilitatea la secetă a culturilor.

  4. Aplicările de fertilizanți eșalonat și fracționat (localizat unde este posibil) sunt mai eficiente în stările de secetă pedologică.

  5. Se previn bolile foliare și ale spicului la cereale și cele specifice la prășitoare prin tratamente adecvate.

81 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate