Protecția și refacerea fertilității și calității solurilor (opinii bibliografice)

1. Măsuri de protecție a fertilității și calității solurilor


  • Norman Borlaug definește măsurile “Revoluției verzi” prin noi soiuri foarte productive de plante cultivate, lucrare intensivă a solului, aplicare de cantități sporite de îngrășăminte (cel puțin de 3-4 ori față de situația actuală), protejarea culturilor cât mai eficientă prin pesticide și irigații. Rapoarte anuale PNUE și FAO arată că între 1961 și 2014 producțiile culturilor de bază au crescut de 3-4 ori, dar tendința de creștere se plafonează și chiar, în unele zone ale globului, producțiile au scăzut (PNUE 2007 și FAO 2011).

  • Lester Brown (2011) arată că atestă veridicitatea situațiilor negative menționate și face aprecieri că modelele de intensificare a agriculturii pierd din sustenabilitatea economică, ecologică și socială, cu previziuni că modelele actuale de cultură și sisteme agricole nu pot funcționa în viitor și permanent.

  • Obiectivele dezvoltării durabile ale ONU (2015) prevăd eliminarea foametei și malnutriției până în 2030. Creșterea estimată a populației globului de la 7,6 miliarde în 2017 la 9,8 miliarde în 2050 (ONU 2017) impune necesitatea creșterii cu 50-70% a producției mondiale de hrană ca cerință majoră a perioadei (FAO 2017). În plus, cu toată tehnologia actuală, în plin progres, diferența dintre producția potențială și cea reală este de 30-60% în primul rând în țările în curs de dezvoltare.

  • Problema reală a sistemelor actuale de agricultură constă în degradarea terenurilor, a calității acestora, datorită unui management defectuos al solurilor și culturilor agricole. În acest mod creșterea productivității în agricultură este limitată de degradarea crescândă a solurilor acum, dar și de încălzirea globală (LAL 2004, 2009).

Cum se poate contracara și preveni această tendință? Este reală sau posibilă o întoarcere la agronomia clasică?


Experiențele de lungă durată din lume și din România arată câteva adevăruri legate de degradarea producțiilor, concomitent cu a solurilor. Tot în aceste experiențe se reia rolul fundamental al asolamentelor și rotației culturilor, cu scopul esențial de sechestrare a carbonului în forme organice în soluri. În esență, un asolament corect, ce creează biodiversitate pe sol și în sol, alături de fertilizarea organică și organominerală, pot fi măsuri și alternative de menținere a calității și productivității solurilor și de sporire a eficienței sistemelor de agricultură.


Experiențele de lungă durată propun astfel refacerea fertilității solurilor prin măsuri ce vizează:

  • Protecția calității și fertilității solului prin mijlocirea și favorizarea sechestrării (stocării) carbonului și optimizarea managementului măsurilor care se adresează solului și Tehnologii de tip conservativ nu numai cu asolamente de protecție, dar și cu plante amelioratoare, cu utilizări generalizate a lucrărilor minime și prelucrare redusă a solului

  • Management al fertilizării cu abordare organominerală versus NPK, cu management al resturilor vegetale, care favorizează sechestrarea C-organic și diminuează emisiile CO2

  • Managementul circuitului carbonului prin creșteri de C-organic care determină pe termen lung schimbări potențiale de MOS, COS și reducere de emisii de CO2.


2. Tehnologii, punți de legătură, paradigme noi în refacerea fertilității solurilor


(Practici manageriale și modele funcționale)


a) Practicile de aplicare, încorporare, management al fertilizării organominerale și resturile vegetale cu:

  • fertilizare cu îngrășăminte organice animaliere, semifermentate și fermentate, bine încorporate în sol

  • -aplicare de resturi vegetale de la culturi și îngrășăminte verzi cu efect după raportul C/N și cantitate încorporată

  • suplimentări faziale NPK ponderate, în compatibilitate cu descompunerea MOS, dar și cu cerințele pe vegetație a culturilor (control permanent al rezervelor de C-labil și N-labil din sol)

  • asolamente cu diversificarea culturilor – graminee/leguminoase, îngrășăminte verzi cu aport ameliorativ

  • lucrări ale solului în variante no tillage. Sistemele convenționale de agricultură practicate au condus în timp la scăderea conținutului de C-organic al solului cu 2-4 t C/ha/an, iar emisiile CO2 ating nivele echivalente cu 10-20 ppm CO2 atmosferic (Jackson et al. 2017).


b) Practici de tip conservativ sunt valabile pentru soluri erodate și vulnerabile, cu scopul ca măsurile conservative să conțină și abordări de adaptare la schimbările climatice, întrucât în condiții de secetă degradarea solului avansează, crește pericolul poluării apelor freatice, crește riscul de vulnerabilitate în lanț trofic sol-culturi-economie rurală. Sistemul conservativ de agricultură, conform definiției FAO, cere respectarea celor trei principii fundamentale:

  • disturbanță minimă a solului cu aplicarea practicilor no tillage;

  • menținerea permanentă a vegetației la suprafața solului din resturi vegetale și culturi succesive cu sistem radicular activ;

  • respectarea asolamentelor prin diversificarea speciilor cu plante anuale și perene, echilibrat între culturile leguminoase și neleguminoase.


Pentru promovarea și extinderea sistemului de agricultură conservativă pentru țara noastră, sunt optime următoarele activități: informare și cunoștințe despre acest sistem, analiza solului pentru controlul nutriției și implementarea unui management al solului sub aspect de protecție și conservare, demersuri pentru un management al resturilor vegetale din culturi pretabile și asolamente adecvate, managementul nutriției și fertilizanților ca măsuri durabile în creșterea fertilității. La aceste cerințe se adaugă abordări tehnologice și de mecanizare specifice și adaptate sistemului de agricultură.


În situația actuală, din punct de vedere al diversificării sau modificării actualelor sisteme de agricultură, se impun măsuri care pot conduce la un management durabil și rezilient al solurilor.

82 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate