Sinteză privind diversitatea, structura și funcțiile sistemelor
Generalități bibliografice
Conceptul general de sistem cu aplicare în matematică, fizică, filosofie, sociologie etc. este introdus și în biologie, ecologie și agricultură, aici determinând o înțelegere mai bună a caracterului integrat și interdependent ce acționează în ecosisteme și poate exprima rezultatele organizării materiei vii în sisteme riguros ierarhizate și autoreglabile în raport de variația factorilor de vegetație și mediu.
După acest concept, se poate conchide pentru practicile agricole că relația cauză (intrare – factori edafici de mediu și plantă) și efectul acestora în sistemul sol-plantă (ieșiri – producție de biomasă, s. u., proteine etc.) se poate descrie matematic și grafic prin funcții cu mulțimi de secvențe intrare-ieșire din sistem, cu posibilitatea de a prognoza și simula, cu suficient realism pentru producția vegetală, soluțiile de implementare a factorilor de vegetație și mediu, cu efectele de randament și calitate a acestora, obținând astfel soluții de control, monitorizare și execuție. Cu asemenea abordări în sistem, activitățile în agricultură se pot conduce spre profit tehnic și economic și se pot aprecia real efectele multiple în conexiuni cu mediul, cu consumatorii și concomitent cu calitatea vieții.
Sistemul de agricultură
Sistemul de agricultură cuprinde un complex de factori naturali și antropogeni care concură la realizarea normală a procesului de producție în agricultură. Evident că acestea au suferit modificări evolutive odată cu dezvoltarea producției vegetale, cu evoluția altor științe, al impactului factorului demografic în schimbare și a relațiilor interumane. Denumirea sistemelor de agricultură pe parcursul dezvoltării acestui important sector de activitate umană poartă amprenta caracteristicilor esențiale ale acestora ca structură, funcționalitate și efecte propuse sau confirmate.
Secolul XX și în continuare XXI promovează mai multe sisteme de agricultură în multiple variante:
Sistemul de agricultură convențională
Sistemul de agricultură convențională deține o multitudine de variante care poartă amprenta nivelului de intensivizare. Pentru anii 2000-2015, în România s-au delimitat următoarele subunități ale acestui sistem: de subzistență (pe cca. 60% din suprafața agricolă) cu buget sărac, inputuri scăzute de îngrășăminte minerale și organice, de pesticide, mecanizare minimă; cu input scăzut de energie convențională, cu cantități de 40-60 kg N/ha, monocultură și premergătoare nefavorabilă, gestiune slabă a resturilor vegetale etc.; sustenabilă, cu input scăzut de energie, buget limitat, beneficiază de 50-80 kg N/ha, semințe productive, chimizare limitată; cu input ridicat de energie, cu sectoare mixte de producție, cu cantități mai mari decât 100-150 kg N/ha, cu mecanizare și chimizare ridicată, cu o anumită economicitate.
2. Sistemul de agricultură alternativă
Sistemul de agricultură alternativă: cu mai multe variante fundamentate prin principii teoretice specifice:
2.1. Agricultură biologică/ecologică/organică: deține obiective ce vizează obținerea de produse vegetale de calitate, în condiții economice rentabile, prin folosirea exclusivă de resurse neconvenționale și de reciclare, cu respectarea asolamentelor și rotațiilor de culturi valoroase și ameliorative (leguminoase și ierburi perene), cu fertilizanți organici, cu protecție integrată a plantelor, mai ales realizată preventiv și prin mijloace biologice. Sistemul limitează poluarea și respectă calitatea mediului, iar produsele chimice de sinteză se exclud pentru mediul potențial poluant. În UE se remarcă țări cu acest concept bine implementat (Italia, Germania, Austria, Cehia, țările baltice), cu observația că în România sistemul ecologic este încă parțial adoptat și solicită utilitatea unui program de reconversie a agroecosistemelor menționate mai sus.
2.2. Agricultura biodinamică este, de fapt, un alt nivel de agricultură ecologică în care unele substanțe naturale, compostul și îngrășămintele fermentate din plante cu minerale se aplică pe sol și la culturi fără produse chimice, dar cu favorizarea dezvoltării florei și faunei în mod natural.
Sigur, abordarea biodinamică, testarea produselor de aplicat, mai ales în legătură cu calitatea plantelor și rezervele solului, necesită abordări exprimate în scopul realizării parametrilor de sănătate și calitate a sistemului sol-plantă.
Agricultura de precizie
Agricultura de precizie presupune folosirea unor tehnici și senzori geospațiali, sisteme de informații geografice, teledetecție, GPS, pentru identificarea variației parametrilor din teren și câmp în realizarea unei gestionări modulate a inputurilor de aplicat în teren (lucrări de pregătire a solului, semănat, fertilizat, erbicidat). Se apreciază aici eficientizarea costurilor, precizia tehnologiilor, chiar pe fază de vegetație cu maximizare tehnică și economică a tehnologiei sistemului respectiv.
4. Agricultura durabilă (“sustainable agriculture”)
Agricultura durabilă (“sustainable agriculture”): în preambulul emiterii conceptului de agricultură durabilă (sustainable agriculture) s-a definit conceptul de dezvoltare durabilă enunțat prima dată în 1987 la Congresul Mondial al Mediului și Dezvoltării prin aceea că “o dezvoltare durabilă trebuie să satisfacă cerințele actuale fără a compromite pe cele ale generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi” (Raportul Viitorul nostru comun).
Se înțelege astfel că este vorba de o dezvoltare durabilă economic, echitabilă social și ecologic, privită în timp și spațiu. Conceptul de agricultură durabilă se înscrie în conceptul amintit și trebuie să asigure productivitate, prin utilizarea verigilor tehnologice eficiente, chiar și din alte sisteme menționate – asolamente cu compoziție în deplină biodiversitate, metode de prelucrare a solului, management integrat al fertilizării chimice, organice și protecției plantelor, conservarea resurselor, sisteme de dezvoltare mixtă a fermelor. Evident că nivelul de integrare în sistem a tehnologiilor și interacțiunilor asigură sustenabilitate durabilă sistemului și realizează productivitate, eficiență, echitate, stabilitate și durabilitate.
Sistemul durabil asigură și presupune gestiuni speciale ale solurilor, cu management al componentelor factorilor utilizați, respectând o anumită amprentă ecologică în relație cu mediul și cu posibilitățile de adaptare la schimbările climatice.
Comments