Potasiul – în controlul regimului hidric al culturilor

Potasiul este cationul cu cea mai bună reprezentare și mobilitate în celula și țesuturile vegetale, regăsit constant în concentrații de 2,8-3,5% K2O în substanța uscată a plantelor, nivele optime care se pot întreține constant printr-o aprovizionare normală cu potasiu a solurilor (cu cel puțin 200-250 ppm K-mobil și ceva mai mult pentru culturile mari consumatoare cu acest element). Abilitatea de implicare a acestui esențial cation și element nutritiv în viața plantelor – de la activități enzimatice la metabolismul hidraților de carbon, al proteinelor și la fotosinteză – poate fi asigurată de un chimism optimal al potasiului în sistemul sol-plantă, de contextul altor ioni prezenți și însoțitori (N desigur în formele sale), de dinamica adsorbției și desorbției ionilor de potasiu la complexul adsorbtiv (la mineralele argiloase mai ales), de stări climatice normale și, nu în ultimul rând, de genotipuri cultivate cu utilizare diferențiată și pe parcursul perioadei de vegetație a acestui element. Deși rolurile complexe, dar specifice se cunosc, efectele cantitative și calitative s-au evidențiat, potasiul se aplică în cantități încă reduse, mai cu seamă în comparație cu azotul. A rămas tot “al treilea element” al nutriției și fertilizării, deși din punct de vedere al necesarului și consumului productiv (exprimat prin consum specific – Cs – kg K2O/t producție vegetală), este în față cu cel de N, dar implementarea anterioară a conceptului că solurile, mai ales cele cu conținut ridicat de argilă și humus, au aprovizionare bună cu K, face ca fertilizarea cu acest element, chiar în context NPK, să fie încă departe de un necesar real.

Photo by Johannes Plenio

În ultimii 5-6 ani, posibilitatea de apariție a unor dereglări și insuficiențe nutritive ale potasiului a devenit actuală, cu incidență sporită pe fondul deficitului de apă din sol și temperaturi medii peste normala multianuală a perioadelor, atestă un efect important datorat încălzirii globale.

Starea de aprovizionare a solului cu forme mobile și accesibile de K suferă stări de impact negativ cu atenționări importante – la solurile textural ușoare (cu conținut redus de humus și argile), chiar dacă dețin un conținut mai ridicat de forme mobile pentru plante, acesta devine limitat în timp, întrucât insuficiența coloizilor argilohumici (ca sistem tampon pentru K) conferă o instabilitate a formelor accesibile de potasiu. În solurile grele textural (argilice și argiloase), deficitul de apă face ca rezervele de K fixate fără schimb la mineralele argiloase să rămână esențial în captivitatea interlamelară a acestora și, potențial, să declanșeze stările insuficienței pentru plante.

În acest context al dereglărilor chimismului potasiului în sol, cu o dinamică insuficientă a formelor native și fixate fără schimb spre cele accesibile din soluția solului, cu un blocaj indus de deficitul de apă sau alți factori determinanți (exces de N, dereglarea regimului altor cationi – Ca, Mg), fertilizarea cu potasiu este util să fie reconsiderată și corectată. În prezent, s-a generalizat în agricultură fertilizarea cu K în combinații NPK, în exclusivitate ca aplicare de bază. De aceea, devine actuală problema asigurării și menținerii pe toată perioada de vegetație a unui nivel corespunzător de K în sol, ce poate susține acest element activ și bine reprezentat în plantă, cu îndeplinirea reală a funcțiilor sale, măsură care se poate realiza prin fertilizări complexe faziale (suplimentare) de tip NPK, cu rapoarte diferite, dar pe fondul fertilizărilor de bază. Tehnologia propusă are prioritate de aplicare la culturi mari consumatoare de K – sfeclă de zahăr, rapiță, floarea soarelui, cartof, leguminoase boabe, legume în câmp și spații protejate, pomi și viță de vie.

Se pot reține pentru fertilizarea de bază și fazială cu K sortimentele:

  • pentru fertilizarea de bază – NPK (MOP, SOP), NPK+ (cu kieserit)
  • pentru fertilizarea fazială: NPK 16-8-16, 26-5-5, 25-5-10, 16-16-8, dar și cele cu polisulfați – 24-4-4 + Ca + Mg + S

Fertilizările faziale se pot utiliza și în varianta aplicării localizate, cu eficiență mai mare a substanței active pentru sistemul radicular și dezvoltarea organelor vegetale.

Optimizarea regimului nutritiv al potasiului ca urmare a aplicării diferențiate, de bază și fazial, a fertilizanților NPK asigură pe tot parcursul perioadei de vegetație a culturilor prezența și efectele acestui esențial element în creșterea și dezvoltarea plantelor, în prevenirea unor etape critice ale nutriției în sistemul sol-plantă. În acest mod, se instalează o normalitate a realizării rolurilor legate de echilibrul de fertilizare NPK, de implicare cantitativă și calitativă la culturi, la dezvoltarea unui sistem radicular puternic, capabil să asigure necesarul de apă și nutrienți, să realizeze randamente importante în sinteza glucidelor, amidonului și proteinelor.

În condițiile deficitului de apă și a secetei pedologice, potasiului i se atribuie roluri mai importante decât altor elemente – controlează regimul hidric al plantelor, se implică în activitatea stomatelor, reglează închiderea și deschiderea acestora, cu efecte în transportul apei și nutrienților, cu eficiență mare în randamentul fotosintezei. Mobilitatea mare a ionilor de potasiu în celula vegetală îi asigură efect și prezență în reducerea coeficienților de transpirație și în menținerea turgescenței țesuturilor. În acest mod, prin control al regimului hidric, dar și enzimatic al culturilor, potasiul asigură plantelor rezistență la stres, rezistență la secetă, diminuează sensibilitatea culturilor la acest fenomen și asigură o dezvoltare apropiată de normalitate în aceste condiții.

Într-un program de fertilizare rațional propus mai sus, contribuția potasiului constă în asigurarea în fertilizare a unui echilibru nutritiv, deci în absorbția echilibrată a formelor nutritive ale N, P, Ca, Mg. Fără K, asigurarea acestora este ineficientă, iar în mod special implicarea azotului în sinteza proteinelor este denaturată prin acumularea unor substanțe simple – zaharuri solubile, aminoacizi, amide, nitrați și, evident, blocarea sintezei proteinelor. De aceea, raportul N/K din plante este esențial. În toate condițiile însă, trebuie amintit că excesul de K poate fi păgubitor pentru că inhibă absorbția altor cationi (în primul rând Ca și Mg) și determină disfuncționalități în exercitarea rolului borului, care devine ineficient la plante. Pentru practică, controlul agrochimic la sol și plantă poate conduce la o implementare corectă a unui management eficient și o gestionare corectă a potasiului în contextul unor sisteme de fertilizare diferențiate și eficiente.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.