Reuniunea miniștrilor agriculturii din țările membre ale Grupului de la Vișegrad

Reuniunea miniștrilor agriculturii din țările membre  ale Grupului de la Vișegrad

În data de 28 septembrie 2020, secretarul de stat Gheorghe Ștefan a participat în sistem video-conferință la reuniunea miniștrilor agriculturii din țările membre ale Grupului de la Vișegrad, în format extins (Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Slovacia și Bulgaria, Croația, Estonia, Letonia, Lituania, România și Slovenia: GV4 + 7]), reuniune ce s-a bucurat și de participarea comisarului european pentru agricultură Janusz Wojciechowski. Alături de secretarul de stat s-au aflat directori și experți ai direcțiilor tehnice de specialitate din cadrul MADR.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul agriculturii din Polonia și a avut ca scop realizarea unui schimb de opinii privind teme de actualitate precum: Politica Agricolă Comună după 2020, impactul strategiei „De la Fermă la Consumator” (F2F) și al strategiei „Biodiversitatea UE Strategia pentru 2030 ” privind agricultura europeană. Un alt subiect al întâlnirii a fost aplicarea noilor tehnologii în agricultură în contextul provocărilor climatice.

În intervenția din cadrul primei părți, secretarul de stat Gheorghe Ștefan a subliniat necesitatea ca legislația privind Politica Agricolă Comună pentru următorul Cadru Financiar să fie adoptată cât mai rapid pentru a putea răspunde eficient și din timp provocărilor pe care le întâmpină producătorii. De asemenea, oficialul a declarat că este importantă și consolidarea capacității de cooperare și asigurare a independenței de consum în condiții de criză, bazate pe norme care să elimine practicile incorecte și disparitățile regionale din economie, prin mecanisme și politici adecvate, inclusiv concurența neloială a produselor importate care nu respectă aceleași standarde.

Referitor la Strategia „De la Fermă la Consumator”, secretarul de stat a transmis că România susține că soluțiile trebuie să fie pe măsura ambițiilor, atât din perspectiva bugetului, cât și a cerințelor pentru transformarea durabilă a modului de producție agro-alimentară a UE.

Pentru România este deosebit de important ca noua Politică Agricolă Comună să își păstreze structura pe cei doi Piloni, să existe flexibilitate între cei doi piloni, finanțarea să fie păstrată cel puțin la nivelul actual, iar povara administrativă să fie redusă pentru a putea răspunde obiectivelor privind securitatea alimentară. Secretarul de stat Gheorghe Ștefan a afirmat că vor fi necesare măsuri suplimentare pentru a defini calea de urmat asupra aspectelor legate de mediu și climă, inclusiv în lumina acordului privind Cadrul Financiar Multianual din Consiliul European, precum și a elementelor conexe ale noului Instrument European de Redresare („Next Generation EU”).

În cadrul tematicii ”agricultura de precizie și utilizarea tehnologiilor digitale” ce vizează subiectele discutate în cadrul celei de-a doua părți a întâlnirii, Gheorghe Ștefan a evidențiat că este nevoie de măsuri care să sprijine o tranziție cât mai ușoară utilizând tehnologii noi care pot aduce performanța agricolă. Propunerile de reducere a utilizării produselor de protecția plantelor și a antibioticelor trebuie însoțite de analize de impact, iar cercetarea trebuie să propună soiuri de plante mai rezistente la actualele condiții de mediu și climă.    

Simplificarea propusă de actuala președinție a Consiliului UE este binevenită, în special ţinând cont de obiectivele foarte ambiţioase de îndeplinit până în 2030 potrivit strategiilor de mediu, strategiei pentru biodiversitate și strategiei de la Fermă la Consumator. 

Totodată, secretarul de stat a menționat că trebuie consolidat rolul agriculturii în ceea ce privește securitatea alimentară, pe de o parte și obiectivele de mediu și climă, pe de altă parte și necesitatea stabilirii unui echilibru corect în acest sens.

În momentul de față, practicarea agriculturii de precizie reprezintă cel mai bun pas către progres pentru fermele din România. Noile tehnologii din domeniu (de la sistemele GPS automatizate la senzorii pentru sol) îi ajută pe cei care lucrează în sectorul agricol să obțină cele mai bune rezultate într-un mod mai simplu și eficient, fără să risipească resursele. Practicând agricultura de precizie, fermierii pot lua cele mai bune decizii în funcție de condițiile disponibile și pot diminua riscul apariției unor probleme ale culturilor.

În încheierea reuniunii, s-a exprimat necesitatea de a avea o abordare rațională privind pesticidele și de a identifica soluții pentru a le putea înlocui cu alternative sigure și verificate în timp.