Ședința de lucru la MADR cu fermierii din Dobrogea

Ședința de lucru la MADR cu fermierii din Dobrogea

Secretarul de stat George Scarlat a condus în data de 10 septembrie 2020, la sediul MADR o întâlnire de lucru cu membri ai Grupului de inițiativă civică a fermierilor dobrogeni. Alături de secretarul de stat, s-au aflat directori și experți din cadrul MADR și ANIF.

Întâlnirea a fost organizată la inițiativa MADR, în urma întrevederii pe care oficialul MADR a avut-o cu fermierii în 26 august în județul Constanța și a vizat dezbaterea următoarelor subiecte:

  • Necesitatea modernizării prioritare a sistemului de irigații din Dobrogea
  • Posibilitatea amânării plății ratelor către bănci și firmele de leasing
  • Ordinul 182/2020 privind normele de prevenirea și stingerea incendiilor specifice activităților sectoarelor din domeniul agricol.
  • Despăgubirile pentru secetă

Secretarul de stat George Scarlat a trecut în revistă problemele semnalate de fermieri cu ocazia întâlnirii din județul Constanța și a prezentat participanților proiectele Ministerului, menite să vină în sprijinul nevoilor agricultorilor.

Astfel, George Scarlat a transmis fermierilor că MADR, prin APIA se află în plin proces de centralizare a cererilor depuse pentru plata ajutorului de stat de către fermierii care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică și a făcut apel către cei prezenți să îndemne toți producătorii agricoli din județ, care dețin procese–verbale de constatare și evaluare a pagubelor, să depună cererea de solicitare a ajutorului de stat la centrele județene APIA până la data de 15 septembrie inclusiv.

Cu privire la Ordinul 182/2020 privind normele de prevenire și stingere a incendiilor specifice activităților sectoarelor din domeniul agricol, conducerea MADR a declarat că acesta a fost abrogat, iar în prezent au loc dezbateri în cadrul grupurilor de lucru la nivelul MAI și MADR pentru elaborarea unui nou act normativ îmbunătățit. Totodată, secretarul de stat a susținut că în momentul elaborării unui nou proiect simplificat, vor fi organizate consultări cu formele asociative.

În ceea ce privește prorogarea ratelor bancare și de leasing, secretarul de stat a afirmat că acest aspect nu este de competența MADR, dar i-a asigurat pe cei prezenți că Ministerul este alături de fermieri și susține acest demers, în acest sens realizându-se o serie de întâlniri cu reprezentanți ai Asociației Române a Băncilor la sediul MADR, precum și un proiect de Ordonanță de Urgență, care a fost înaintat spre analiză către Ministerul Finanțelor Publice (MFP), iar în perioada următoare va avea loc o întâlnire pentru discutarea acesteia cu reprezentanții MFP.

Altă temă aflată pe agenda discuțiilor a făcut referire la declararea județului Constanța ca județ calamitat, iar în acest context secretarul de stat George Scarlat i-a anunțat pe cei prezenți că MADR a înaintat către MAI un draft de act normativ împreună cu nota de fundamentare cu privire la situația critică din agricultură.

Secretarul de stat a afirmat că Ministerul poate sprijini fermierii să combată și să reducă efectele schimbărilor climatice prin investițiile planificate pe componenta de mediu și schimbări climatice, precum și în infrastructura de îmbunătățiri funciare.  

În cadrul discuțiilor, George Scarlat a prezentat succint lucrările incluse în Programul Naţional de Investiții în infrastructura principală de irigații și a precizat că Ministerul va avea oportunitatea de a include în Programul național de redresare și reziliență sume consistente pentru obiective de investiții majore în agricultură, precum proiecte de infrastructură pentru adaptarea la schimbări climatice, compensarea deficitului de umiditate a solului în vederea combaterii riscului de secetă, reducerea riscului la inundații și alunecări de teren.

George Scarlat a precizat că Ministerul consideră prioritară reabilitarea amenajărilor  nefuncționale existente, dar totodată acordă importanță și identificării unor noi suprafețe pentru a reuși să se realizeze noi investiții în amenajări.

În urma discuțiilor, s-a stabilit organizarea unor grupuri de lucru pentru dezbateri mai aplicate, în vederea identificării unor soluții concrete în sprijinul fermierilor.

Secretarul de stat și-a exprimat speranța ca dialogul să fie unul constructiv și fructuos în perspectiva proiectării unor noi politici publice sustenabile.