image

SMARTfert – o gamă variată de produse pentru producţii superioare

Pe piaţa autohtonă de profil SMARTfert promovează nutriţia inteligentă a culturilor agricole pentru ca fermierii români să poată obţine producţii excelente sub aspect cantitativ şi calitativ. Cu toate că anul agricol 2019-2020 a fost dificil, în special pentru agricultorii din sud-estul ţării, ca urmare a secetei accentuate, portofoliul firmei s-a mărit conform planurilor iniţiale şi în curând se va diversifica, înglobând produse destinate agriculturii ecologice.

„Pot să spun că nutriţia plantelor este la fel de importantă ca nutriţia oamenilor şi că fermierii ar trebui să fie la fel de atenţi atunci când stabilesc planul de fertilizare al culturilor agricole astfel încât să asigure o nutriţie echilibrată a acestora“, a afirmat Mihai Postelnecu, director SMARTfert, în cadrul interviului pe care ni l-a acordat. În opinia sa, fermierii trebuie să conştientizeze importanţa pe care unele elemente nutritive le au în creşterea productivităţii culturilor agricole, precum borul în cazul culturilor oleaginoase şi zincul la cultura de porumb. „Apreciez că peste 90% din agricultorii care cultivă rapiţă folosesc la această cultură produse pe bază de bor. Poate nu toţi conştientizează rolul său în dezvoltarea culturii, dar îl folosesc. Acelaşi lucru ar trebui să se întâmple şi la floarea-soarelui, pentru că borul este un element esenţial pentru dezvoltarea tuturor culturilor oleaginoase. Borul conduce la creşterea cantităţii de polen şi de ulei din seminţe. Este adevărat că fermierii autohtoni încă nu sunt remuneraţi în funcţie de conţinutul de ulei din seminţe, însă o sămânţă cu un conţinut mai mare de ulei va cântări mai mult. Când venim în faţa fermierilor cu un astfel de argument palpabil lucrurile încep să se schimbe. Pot să spun că acelaşi lucru s-a întâmplat şi la porumb, unde din ce în ce mai mulţi fermieri folosesc produse pe bază de zinc, realizând în timp rolul important pe care acesta îl joacă. În testele pe care noi le efectuăm am observat că orzul răspunde la fel de bine ca porumbul la produsele pe bază de zinc. Tot din experienţele pe care le-am realizat, dar şi din materialele tehnice studiate am constatat rolul important al cuprului şi sulfului pentru culturile păioase. Folosind Cooper S am demonstrat beneficiile importante pe care le asigură culturii de grâu, el fiind unul dintre produsele pe care le promovăm.“ Un alt produs promovat de companie este Xmicro, o soluţie de micronutrienţi foarte concentrată concepută pentru a îmbogăţi nutriţia şi vigoarea plantelor. Este un produs care conţine micronutrienţi probiotici şi o sursă stabilă de cupru, mangan şi zinc. Este îmbogăţit cu aminoacizi liberi pentru a maximiza absorbţia micoelementelor din componenţă. Un produs nou în portofoliul firmei este Complex Denso, produs pe bază de azot foarte concentrat 45% şi care mai conţine, pe lângă microelemente esenţiale, Mn, Cu, Zn, Fe, B, Mo, şi aminoacizi. Este un produs cu solubilitate uniformă şi simultană a tuturor substanţelor nutritive din compoziţie, care se poate folosi la toate culturile: culturi de câmp, pomi fructiferi, leguminoase etc. „Anul acesta ni s-a reconfirmat calitatea produselor pe care le comercializăm pe piaţa românească. Acestea au fost puse în valoare acolo unde condiţiile climatice nu au fost extreme, cum ar fi zona de sud şi zona de vest a ţării. Am rămas în continuare fideli ideii de la care am plecat, aceea de a satisface nevoile fermierilor. Nu există satisfacţie mai mare decât aceea în care un client te sună şi îţi multumeşte pentru sfaturile primite şi rezultatele obţinute, lucru care se întâmplă din ce în ce mai des şi pentru care dorim să le mulţumim tuturor colaboratorilor, distribuitori şi fermieri. Începând cu 2020 suntem prezenţi şi în judeţul Timiş, unde lucrăm în parteneriat cu diverşi distribuitori. În această parte a ţării producţiile au fost acceptabile, în funcţie de condiţiile pedoclimatice specifice şi de tehnologia aplicată. Regiunea în care noi ne-am promovat intens este cea de sud şi sud-est a României, care, din păcate, anul acesta a fost afectată semnificativ de secetă. Experienţele pe care le-am făcut nu şi-au atins scopul în totalitate din cauza acestui fenomen. Cu toate acestea, am constatat că acolo unde fermierii au aplicat unul dintre produsele noastre pe bază de aminoacizi, respectiv Spur, cultura a rămas în viaţă cu până la două săptămâni mai mult faţă de o cultură învecinată căreia nu i s-a aplicat un tratament similar. Rolul produsului este să ajute plantele de cultură să depăşească anumite perioade de stres.“Produse certificate pentru agricultura ecologicăPotrivit directorului firmei SMARTfert, fermierii români încep din ce în ce mai mult să practice sistemul de producţie ecologică şi drept urmare cererea pentru produse specifice începe să crească. „În ultimii doi ani am constatat o dezvoltare mai intensă a segmentului ecologic şi de aceea am făcut demersurile necesare pentru a certifica câteva produse pentru a putea fi folosite în agricultura ecologică. Produsele puteau fi folosite în culturile eco pe baza regulamentului european, dar sunt anumite organisme de control care urmăresc fermele şi doresc ca produsele folosite să fie certificate pentru acest sistem de producţie. Am vorbit cu producătorii externi cu care colaborăm şi am început cu omologarea produselor direct din fabrică.“ În primă fază vor exista trei produse certificate pentru agricultura bio: un fertilizant foliar, un biostimulator şi un fertilizant cu proprietăţi fungice. Chiar şi agricultorii care practică sistemul convenţional de producţie sunt încurajaţi să integreze în tehnologiile de cultură astfel de produse pentru a obţine o calitate mai bună a recoltelor şi să protejeze mediul înconjurător.În aşteptarea refacerii rezervei de apă din sol Întrebat despre provocările pe care agricultorii le vor avea în anul 2021, Postelnecu a afirmat că cea mai mare pe care o vede este de natură climatică. „Provocările sunt multiple, de la cele tehnologice până la cele financiare. Dacă vom avea noroc de o iarnă cu zăpadă şi precipitaţii care să conducă la diminuarea deficitului şi refacerea rezervei de apă din sol, lucrurile se vor îndrepta. În caz contrar, problemele la nivelul fermelor vor fi destul de mari pentru că situaţia dificilă din acest an se răsfrânge şi asupra următorilor doi ani. Sunt anumiţi fermieri care din dorinţa de a fi mai precauţi din punct de vedere economic au redus investiţiile în îngrăşămintele chimice. Din păcate, există situaţii unde nu s-a administrat nici un fel de îngrăşământ în această toamnă cu gândul că în primăvară vor veni cu un aport de produse foliare pentru a suplini nevoia de elemente nutritive. Această abordare din punct de vedere tehnic nu este chiar corectă, însă sub aspect economic pentru unii fermieri este o soluţie pentru a nu avea probleme mai mari pe viitor. Cu toţii ştim importanţa fertilizării de bază cu impact asupra dezvoltării sistemului radicular al plantelor şi posibilităţii pornirii optime în vegetaţie în primăvară. Sunt situaţii în care, din diverse motive, în toamna anului trecut unii fermieri nu au asigurat un nivel de fertilizare corespunzător, iar în primăvară au venit cu un aport foliar şi au reuşit să aibă un nivel de producţie mult peste ce sperau în momentul în care au semănat cultura.“ O altă problemă abordată a fost interzicerea utilizării substanţelor neonicotinoide la tratamentul seminţelor de porumb şi floarea-soarelui. „În acest an nu a mai fost permis tratamentul cu produse pe bază de substanţe neonicotinoide la cultura de floarea-soarelui şi din păcate începem să sesizăm schimbări în structura culturilor la nivelul fermelor. Autorităţile ar trebui să fie mai aproape de nevoile fermierilor şi să încerce să facă demersurile necesare la nivelul UE pentru a menţine acea derogare cel puţin pentru cultura de porumb. Oare este mai nociv un tratament efectuat la sămânţă care te ajută să protejezi cultura şi să ai garanţia ca poţi avea o producţie corespunzătoare sau efectuarea mai multor tratamente în vegetaţie, eventual repetate la fiecare 7 zile, cu un impact mai mare asupra mediului şi fără siguranţa că poţi obţine o recoltă bună?“ Cu privire la noul an agricol, Mihai Postelnecu a spus că îl întâmpină cu speranţa că va fi unul normal sub aspectul precipitaţiilor şi că lucrurile vor intra pe un făgaş normal. Pentru fermierii români va pune la dispoziţie un portofoliu de produse variat, capabil să răspundă nevoilor specifice din ferme, fie ele convenţionale sau ecologice, şi care urmăresc performanţa.Ana IONIŢĂ

Atribuire: , REVISTA AGRIMEDIA – ARTICOLE

Salt la sursă