Începutul unui nou an agricol, cu lucrările solului pentru însămânțarea culturilor de toamnă (cereale, rapiță) ridică probleme noi în legătură cu condițiile optimizării acestora în scopuri productive. Evident că specificul acestui an, cu deficite de apă chiar cumulate din anii anteriori, cu perioade de temperaturi caniculare, atenționează discernământ și profesionalism în luarea unor decizii. Se ridică atenționări în realizarea lucrărilor solului – no tillage sau lucrări normale (în ce condiții?), există diversificare în controlul și modelarea indicatorilor de fertilitate (cum adaptăm dozele, sortimentele și tehnologiile?) și, evident, un control în alegerea genotipurilor adaptate acestor condiții.
În general, ca factor esențial ameliorativ în optimizarea stării de fertilitate, trebuie să se intervină cu măsuri ce pot potența efectele factorilor de nutriție, adică de modelare a reacției, a conținutului de C-organic și humus, deci factori ce previn și diminuează manifestările negative ale acestor efecte, evident, se impune întreținerea unui management adecvat al aplicării fertilizanților. Aceste măsuri inițiale conduc concomitent la valorificarea capacității de tamponare a solurilor și de diminuare a vulnerabilității lor la condiții extreme.
În acest context, de mare importanță sunt exigențele culturilor ce se însămânțează toamna față de condițiile de sol și fertilitate.
Cerealele păioase – cu referire la speciile predominante ce se vor semăna:
Grâul de toamnă este cultura cu utilizare economică mult mai complexă decât alte cereale și, deși are o plasticitate ecologică bună, are exigențe sporite pentru soluri fertile, cu textură medie, cu bună capacitate de reținere a apei, permeabile. Este sensibil la aciditatea ridicată sau salinitatea unor soluri, valorifică mai bine reacția slab acidă – neutră (cu pH 6-7,2) și are exigențe pentru o bună reprezentare a elementelor nutritive în sol: N-mineral 30-50, P2O5 40-60, K2O 180-250 mg/kg sol.
Necesarul de elemente fertilizante este esențial și echilibrat printr-un consum specific (Cs – kg/t producție) și este reprezentat astfel: N 29-30, P2O5 16-18, K2O 28-30, CaO 8-10, MgO 4-5, S-solubil 2-3 kg/t boabe și producție secundară.
Sistemul de fertilizare specific și în măsură să asigure un substrat nutritiv normal în sol și un necesar pentru formarea unei producții de boabe de 6-8 t/ha se poate realiza printr-o fertilizare de bază și 1-2 fertilizări faziale.
Fertilizarea de bază (la pregătirea patului germinativ) se poate face cu 60-70 kg s.a. N, 40-50 kg s.a. P2O5, 50-60 kg s.a. K2O și uneori MgO și S-solubil din sortimente NP, NP+, NPK, NPK+
Fertilizarea fazială (de regulă în două etape) cu 50-70 kg s.a. N, 30-40 kg s.a. P2O5, din sortimente NP (2:1) sau simple la alegere cu N (CAN, AN, uree și altele).
În fertilizarea culturii grâului de toamnă rămân esențiale efectele de bază NP, dar și NPK pentru înființarea culturii, răsărirea și parcurgerea perioadei reci, cu depășirea perioadelor critice de la răsărire la sfârșitul înfrățirii, urmând ca sistemul de bază completat cu cel fazial să asigure formarea elementelor de productivitate, consumul maxim, formarea producției, care este critic începând cu înflorirea, până la coacerea în lapte-ceară a boabelor.
Alte recomandări tehnologice:
Pentru grâu, sensibil la aciditate, la solurile acide cu pH sub 5,8 și V sub 75%, se aplică 4-6 t/ha amendament cu CaCO3 sau CaCO3.MgCO3 sau terracalco (CaO) în doze de 0,5-1 t/ha, la care se adaugă un sistem de fertilizare cât mai rațional.
Fertilizarea foliară poate avea o eficiență mai ales în prevenirea unor dereglări de nutriție, iar cumulată cu tratamente fitosanitare, previne și bolile foliare și ale spicului.
Pentru eficiența sporită a fertilizării, se iau în atenție aplicările fracționate, în legătură și cu aportul pluvial sezioner de apă, în interacțiune pe un fond de bază ce are în vedere aportul NP sau NPK și chiar NPK+S+Mg.
Tehnologiile de fertilizare astfel concepute pot susține atât formarea producției de boabe la nivele de peste 6 t/ha, ca și calitatea producției.
Orzul de toamnă: are cerințe climatice mai reduse decât grâul și este mai rezistent la temperaturile ridicate decât alte cereale păioase. În schimb, este mai exigent la condițiile nutriției datorită unui sistem radicular cu capacitate mai redusă de absorbție. Preferă tot soluri permeabile, cu textură medie și reacție slab acidă și chiar slab neutră (cu pH 6,5-7,5). Consumul specific nutritiv este similar cu al grâului (kg s.a./t producție 27-29 la N, 12-14 la P, 24-28 la K).
Sistemul de fertilizare poate prevedea aplicări cu 50-80 kg s.a. N/ha (în funcție de rezistența la cădere a soiurilor), 40-60 kg s.a. P2O5/ha și 40-50 kg s.a. K2O/ha, prioritar asigurate din complexele NP, NPK sau NPK+, în ideea că N (aplicat și fazial) determină creșterea producției de proteină și sporirea producției la unitatea de suprafață, iar P și K controlează acest efect al azotului, cu prevenirea excesului și excedentului acestui element esențial.
Triticale: deține însușiri genetice între cele ale grâului și secarei și se utilizează în hrana animalelor. Are un consum specific nutritiv (Cs s.a. kg/t producție) de 28 kg N, 10-12 kg P2O5 și 30-32 kg K2O. Soiurile cultivate în țara noastră au o rezistență la cădere inferioară grâului, sistem radicular bine dezvoltat și cu o bună valorificare a elementelor nutritive. Fertilizarea, din aceste considerente, trebuie să fie în doze moderate față de cea aplicată grâului.
Rapița: în legătură cu avantajele agronomice, dar și economice, a devenit cultură reprezentativă, din clasa plantelor oleaginoase, în extindere ca suprafețe și cu o creștere semnificativă a producției medii la unitatea de suprafață. Ca plantă de cultură importantă, are exigențe sporite față de sol și condițiile nutritive: preferă soluri fertile, profunde, cu humus, bine aprovizionate în elementele esențiale N, P, K, dar și cu aprovizionare bună cu Ca, S și Mg, iar dintre microelemente, are o sensibilitate aparte la B. Valorifică bine solurile cu reacție slab acidă, neutră, până la slab alcalină (cu pH 6,5-7,5), cu condiții fizice corespunzătoare și cu 50-60 mg/kg sol N-mineral, 60-70 mg/kg sol P, 250-300 mg/kg sol K2O și o bună saturație cu Ca.
Necesarul de elemente fertilizante determină anumite trăsături, fiind o plantă de cultură rapace și cu un consum specific de nutrienți mai ridicat – 55 kg N, 40 kg P, 50 kg K, 50 kg CaO, 25 kg MgO, 25 kg S-solubil și 350-400 g B/ha. Se apreciază din acest punct de vedere că are o bună și pozitivă reacție la fertilizare.
Sistemele de fertilizare propuse de bază și faziale asigură trecerea peste sezonul rece și formarea rozetelor, iar de la începutul înfloririi la umplerea silicvelor, asigură consumul maxim nutritiv al rapiței.
La fertilizarea de bază se preconizează 70-80 kg s.a. N, 50-60 kg s.a. P2O5, 60-80 kg s.a. K2O, ca și 30-40 kg S-solubil/ha, sistem complex ce se poate asigura cu 350-400 kg/ha NPK (MOP, SOP) sau NPK + S + Mg (din NPK + kieserit). Fazial, după repornirea în vegetație, se asigură o fertilizare pentru valorificarea celei de bază și formarea producției de semințe cu 60-70 kg s.a. N, 40 kg s.a. P2O5, 40 kg s.a. K2O, dar și S-solubil la 25 kg s.a./ha.
Fertilizarea fracționată susține activ nutriția rapiței și previne excesul de N (care în final poate stânjeni conținutul de ulei), susține necesarul de K, Ca, Mg și S implicate în cantitatea și calitatea producției de semințe. Se aplică frecvent și resurse fertilizante cu B sau B + Zn, esențiale în creștere, în formarea silicvelor și semințelor, ca număr și mărime. În prezent, se practică în unele țări mari cultivatoare de rapiță fertilizarea foliară, pe fondul celei la sol, cu produse ce conțin microelemente, aminoacizi și biostimulatori care susțin enzimatic metabolismul și fotosinteza acestei plante.
Rezultatele de producție obținute în țară și străinătate atestă rolul fertilizării raționale la rapiță, în obținerea unor producții ridicate și de calitate.