Practici cu efect regenerativ în sistemele agricole

Activitățile agricole cu efect regenerativ au la bază măsuri eficiente în protecția și fertilitatea solului, centrate pe procesul complex de regenerare și echilibru humic, cu efectele complexe și concomitente în realizarea la nivel unitar a unui ambient (landschaft) echilibrat, productiv, cu implicații pozitive în toate componentele de mediu.

În acest context, de stabilizare și sporire eficientă a condițiilor de mediu și protecție agricolă, se pot include unele componente ce asigură o proiectare și susținere a unei agriculturi regenerative și productive:

Protecția și refacerea fertilității solului

Experiențe de lungă durată din lume (fondate în 1843 la Rothamsted în Anglia), ca și cele din țara noastră (din anii 1962-1966) arată fără tăgadă că odată cu intensificarea nivelului și a tehnologiilor, inclusiv a fertilizării (ca sortimente și doze), se reduc conținuturile de C-organic și humus ca efect destructiv al mineralizării componentelor menționate, în detrimentul humificării. Concomitent cu reducerea materiei organice din sol (MOS și COS), se diminuează drastic funcțiile fizice, chimice și biologice ale humusului.

La acest nivel de impact, tot din experiențele de lungă durată, dar și în practicile agricole avansate, se propun măsuri tehnologice de prevenție și atenuare a procesului, respectiv de stabilizare pozitivă a MOS și COS, în principal prin aport organic diversificat prin îngrășăminte animaliere, asolamente cu plante productive și un management real al resturilor vegetale etc.

Sursele organice implicate, mai ales prin compozițiile cu structuri organominerale (C+NP, C+NPK) au efecte regenerative ale componentelor humice, de echilibru și stabilizare a MOS și COS în condițiile echilibrării proceselor de bază (humificarea și mineralizarea) din soluri.

Efectul regenerativ și conservativ al materiei organice este consemnat în primul rând în formele fertilizării organominerale ca acțiune complexă de modelare a conținutului humic al solului, cu direcțiile pozitive următoare:

• Se realizează o restituire și compensare a pierderilor de C-organic și humus, cu rol de echilibrare a acestuia, prin material cu C proaspăt ca sursă a humificării;

• Aportul organic este un input și de ordin energetic ce stabilizează echilibrul humic, prin procese componente implicate și evoluții ascendente în controlul componentelor respective;

• Reglare prin aport humic și echilibru nutritiv, cu potențare efectivă între componentele organice cu cele minerale în nutriția plantelor și manifestarea de creștere stabilă a productivității solului. Se consemnează aici că majoritatea tehnologiilor organominerale de fertilizare au un avantaj complex față de formulele de fertilizare minerală (C+NP, C+NPK), comparativ (NP și NPK);

• Aportul organic în fertilizarea solurilor deține efecte de reconstrucție și a arealelor poluate sau degradate nativ, cu eficiență în susținerea metodelor de reconstrucție ecologică și redarea suprafețelor în circuit ambiental sau agricol constructiv;

• Îmbogățirea solului în C-organic și humus suplimentează mediul nutritiv al solului, dar îi atribuie și rolul de agent de tamponare în creșterea rezistenței la factori perturbatori și de degradare a calității, se diminuează astfel vulnerabilitatea la secetă, poluare, acidifiere etc.

Rolul regenerativ al biodiversității și managementului resturilor vegetale

Biodiversitatea se poate implementa efectiv la cultura plantelor prin tehnica asolamentelor care reprezintă succesiunea sau rotația culturilor în timp și spațiu. Această alternanță a culturilor asigură biodiversitatea efectivă a speciilor vegetale, prin variabilitatea speciilor botanice și agricole, cu efecte datorate materiei vegetale, a sistemului radicular, a compușilor organici deținuți în masa vegetală sau depuși în sol, a înrădăcinării și resturilor vegetale rămase, a populației microbiene existente în succesiunea culturilor, în consumul și păstrarea apei în sol și structurarea solului. Aceste influențe efectiv pozitive din sol, și la suprafața solului conchid importanța asolamentelor pentru fertilitatea și calitatea solului și întrunesc efecte de ameliorare fizică, chimică și microbiologică.

În prezent, sunt promovate câteva din efectele pozitive menționate și datorate biodiversității în ameliorarea fertilității solurilor:

• În primul rând, se utilizează frecvent rolul plantelor leguminoase și asocierea acestora cu gramineele ca surse de N, cu efecte în relația și managementul azotului în sistemul sol-plantă. Leguminoasele anuale pentru boabe (soia, mazărea etc.) și cele perene (lucernă, trifoi) fixează anual 20-80% din N-total folosit de plante pentru formarea biomasei lor, ceea ce arată că aceste cantități fixate microbiologic anual sunt de 100-300 kg N/ha, în condiții optime. În țara noastră se apreciază că la recoltare rămân în sol 25-35 kg N pentru fiecare tonă de boabe recoltate la soia și fasole, 20-25 kg N pentru mazăre și 8-15 kg N pentru tona de fân la lucernă și trifoi.

  
  

Cantitatea de N remanent și existent după culturile leguminoase și asocierile acestora au efecte directe în fertilitate, în circuitul pozitiv și efectiv de N la culturi, în economia aplicării N-mineral din sinteze chimice.

• Biodiversitatea asigurată prin asolamente raționale și adaptate la sol și tehnologii asigură eficiență și realizare de tehnologii diversificate, eficiență în sechestrarea C-organic din sol. Prin masa vegetală supraterestră și din sol, prin masa resturilor vegetale rămase și utilizate, solurile dobândesc o sporire în sechestrarea C și implicarea în cantități de masă vegetală proaspătă în sinteza continuă și regenerativă de humus.

• În relație cu efectele negative ale încălzirii globale, biodiversitatea implementată prin asolamente mărește capacitatea de reținere a apei în sol, reduce evapotranspirația, sporește rezistența la secetă a culturilor.

Agricultura sustenabilă pe termen durabil

Măsurile regenerative se încadrează în promovarea conceptului de durabilitate în mediu și agricultură, cu propunerea și susținerea principiilor de sustenabilitate, eficiență tehnică și economică, de calitate, nepoluantă, productivă, care conservă resursele de sol și asigură securitatea alimentară. Criteriul de agricultură durabilă, parte din conceptul dezvoltării durabile (sustainable development) trebuie să fie durabil și acceptat economic și social, reproductibil în timp și transmisibil în funcționare perfectă pentru generațiile viitoare.

Setul aplicării demersurilor regenerative, în scopul realizării unui mediu ameliorat și protejat, eficient în direcția sustenabilității, necesită în primul rând măsuri atestate și verificate în specialitățile agricole și economice care definesc activitățile specifice fermelor productive:

• Ferme cu caracter mixt, cu echilibru al culturilor cu producție animalieră, producător și consumator de carbon;

• Tehnologii regenerative aplicabile eficient și real în mediile degradate natural (soluri acide, alcaline), ca și reconstrucția solurilor poluate;

• În arealele cu dezvoltare mixtă, se pot programa și alte măsuri specifice efectelor regenerative și chiar reconstrucției ambientale – ameliorarea pășunilor degradate, acțiuni de regularizare și acumulări de apă (lacuri, rezervoare, baraje) utilizate în irigații, ca și activități extinse în plantații forestiere, în prevenția aridizării, protecția mediului și diminuarea efectelor secetei.

Implementarea măsurilor regenerative necesită programe speciale de reconstrucție a solurilor și de reglare a relațiilor pozitive în sistemul sol-plantă.