Tratat de plante medicinale cultivate şi spontane

Tratat de plante medicinale cultivate şi spontane,

Ed. Risoprint, Cluj-Napoca, 2017, Ediţia a II-a. Autori: L.S. Muntean, M. Tămaş, S. Muntean, L. Muntean, M. Duda, D. Vârban, S. Florian

Tratatul de plante medicinale cultivate şi spontane, aflat la a doua ediţie, este elaborat de aceeaşi autori ca şi la prima ediţie (publicată la Ed. Risoprint Cluj-Napoca, 2007). În ediţia a doua sunt incluse capitole şi specii noi de plante medicinale, precum şi aspecte moderne referitoare la prezentarea şi valorificarea acestor specii de plante, fundamentate pe rezultatele ştiinţifice obţinute în ţară şi străinătate.

Rolul plantelor medicinale şi aromatice în medicina profilactică şi curativă este cunoscut de mult timp, fiind tot mai apreciat pe plan mondial şi în ţara noastră. Omul a folosit resursele naturale în mijlocul cărora a trăit, de la începutul existenţei sale. El a găsit în lumea vegetală şi animală mijloacele de existenţă, hrană, îmbrăcăminte şi soluţiile pentru remedierea suferinţelor organice. Treptat a reuşit să identifice plante care aveau efecte benefice pentru sănătatea sa, pentru vindecarea rănilor şi tămăduirea diferitelor boli. De la medicina tradiţională la medicina modernă, îndeletnicirea vindecării suferinţelor umane nu s-a putut despărţi de plantele medicinale, care constituie o inestimabilă rezervă de principii active, înmănunchiate în imensitatea de flori, frunze, rădăcini etc.

Civilizaţiile umane care s-au succedat, şi-au adus fiecare contribuţia la cunoaşterea şi utilizarea unui număr tot mai mare de plante medicinale. Numeroşi învăţaţi din antichitate până în zilele noastre, au consemnat în scrierile lor însuşirile medicinale şi modul de utilizare a numeroase plante. Paralel cu dezvoltarea chimiei, a fost posibilă şi cunoaşterea substanţelor active (principii active) din plante.

Până în urmă cu un secol, circa trei sferturi din preparatele farmaceutice erau realizate din produse vegetale, apoi medicamentele de sinteză au ajuns să deţină o pondere mai mare, iar plantele medicinale erau considerate de unii „fosile terapeutice”.

Interesul pentru terapia cu produse farmaceutice obţinute din plante este în continuă creştere, din a doua parte a secolului trecut, datorită faptului că acestea sunt mai compatibile cu organismul uman, fiind mai apropiate din punct de vedere metabolic şi mai uşor de tolerat decât medicamentele de sinteză. Orientările actuale în medicină sunt grefate tot mai mult pe utilizarea fitoterapiei (tratamentul cu produse farmaceutice obţinute din plante), limitând exploziva folosire a medicamentelor de sinteză la stric­tul necesar. Fitoterapia constituie o reală posibilitate în terapeutica mo­dernă, alături de chimioterapie, fizioterapie şi balneologie, electroterapie, igiena alimentaţiei etc.

În zilele noastre, pe glob, se apreciază că circa două treimi din populaţie face apel la fitoterapie (pentru diferite afecţiuni) şi că circa jumătate din produsele farmaceutice au la bază plante medicinale, sau au în compoziţia lor principii active extrase din plante (alcaloizi, glicozide, uleiuri volatile etc.), fiind folosite în tratamentul unor boli grave de inimă, stomac, sistem nervos etc. Se apreciază că, la scară mondială, se cunosc şi au fost folosite în fitoterapia „populară” şi “cultă” peste zece mii de specii de plante medicinale şi aromatice, din care mai larg utilizate în zilele noastre sunt circa 300 specii de plante. În toată lumea, îmbogăţirea sortimentului de plante medicinale şi aromatice şi diversificarea utilizării lor este în continuă dezvoltare. Unele din aceste plante sunt utilizate şi în industria alimentară, în parfumerie şi cosmetică, în industria săpunurilor şi detergenţilor etc.

Faţă de produsele medicamentoase obţinute prin infuzie, decoct sau tincturi, fitoterapia modernă face apel tot mai mult la extracte (realizate în unităţi specializate), care reprezintă materia primă utilizată în industria farmaceutică pentru obţinerea unor medicamente. Produsele fitoterapeutice actuale, pentru a corespunde exigenţelor medicinii moderne, trebuie să urmeze procesele de prelucrare, condiţionare, analiză şi control, ca şi medicamentele de sinteză, deoarece în procesul de prelucrare a unui material vegetal (cu o anumită compoziţie chimică) se pot obţine medicamente cu compoziţii şi calităţi diferite. Transferul compoziţiei şi acţiunii unui produs vegetal în medicamentul fitoterapeutic depinde şi de modul de prelucrare a materialului vegetal.

Fitoterapia modernă trebuie să se sprijine pe o fundamentare ştiinţifică, pentru a exista ca o componentă a medicinii actuale, alături de chimioterapie şi să nu rămână doar o alternativă sau o soluţie complementară în medicaţia actuală. Producerea şi utilizarea unor „medicamente din plante” fără o bază ştiinţifică constituie un adevărat pericol social pentru sănătatea şi viaţa celor care le consumă.

În România, folosirea plantelor de leac are o veche tradiţie, numeroase documente atestă îndeletnicirea utilizării plantelor în lecuirea bolilor de către triburile geto-dace care locuiau teritoriul ţării noastre. În acest sens, amintim faptul că filozoful şi istoricul grec Herodot (484 – 425 î.e.n.) menţiona priceperea dacilor în folosirea plantelor pentru vindecarea rănilor şi calmarea durerilor. După cucerirea romană, cunoştinţele farmaceutice şi terapeutice ale grecilor şi latini­lor au completat tezaurul cultural dac. S-au statornicit, din vechime, relaţii durabile pe linia terapiei naturale între populaţiile din zona carpato-danubiano-pontică cu alte popoare indo-europene.

Preocupările privind valorificarea plantelor medicinale şi aroma­tice din ţara noastră au un suport ştiinţific recunoscut încă de la începutul secolului al XX-lea. Merită menţionat faptul că prima staţiune experimentală din lume specializată în studierea plantelor medicinale a fost înfiinţată la Cluj, în anul 1904. De la acea dată s-au pus bazele cercetării experimentale în domeniul plantelor medicinale şi aromatice din ţara noastră. Studiile în domeniul plantelor medicinale şi aromatice au continuat din anul 1930 în cadrul Institutului de Cercetări Agronomice al României, la Staţiunile agricole din Bucureşti, Cluj, Câmpia Turzii, Măgurele, Braşov, Valul lui Traian, iar din anul 1975 în cadrul Staţiunii de Cercetări pentru Plante Medicinale şi Aromatice Fundulea, în periada existenţei acestora, precum şi în alte staţiuni agricole amplasate în condiţii ecologice diferite, în universităţi de învăţământ superior agronomic şi facultăţi de farmacie etc. Botanişti, biologi, agronomi, chimişti, farmacişti şi medici de prestigiu din ţara noastră şi-au legat numele de cunoaşterea şi valorificarea plantelor medicinale şi aromatice.

Având condiţii foarte variate de climă şi sol, ţara noastră are o floră diversificată şi bogată. Din zona de stepă şi până în cea montană se întâlnesc felurite specii ierboase şi lemnoase, plante care cresc spon­tan şi un număr însemnat de plante cultivate, depăşind 3500 de specii de plante superioare, din care un sfert se folosesc în medicina empirică şi circa 200 de specii sunt studiate din punct de vedere chimico-farmacodinamic. Cele aproape 900 de specii de plante (după unele estimări, aproape 1000 de specii) constituie flora medicinală a României. În scop medicinal şi aro­matic, pentru nevoile interne şi pentru export în ţara noastră se recoltează sistematic, în prezent, peste 150 de specii de plante.

În ţara noastră se cultivă, sau sunt în curs de introducere în cultură, un număr semnificativ de specii de plante în scop medicinal şi aromatic (redate în tratat), cu tendinţă de creştere, pe măsura sporirii solicitărilor din partea industriei chimico-farmaceutice, a altor beneficiari interni şi a posibilităţilor de valorificare tot mai eficientă a acestor produse la export. Cerinţele mereu crescânde de materie primă vegetală pentru industria chimico-farmaceutică, care s-a dezvoltat mult în zilele noastre, precum şi ale solicitărilor pentru alţi beneficiari, au condus la mărirea suprafeţelor cu plante medicinale cultivate şi la lărgirea sortimentului acestora.

Necesitatea cultivării plantelor medicinale şi aromatice decurge şi din faptul că, în flora spontană, diferitele specii cresc pe areale mari, uneori greu accesibile, încât depistarea, culegerea şi transportul lor se face greu, neasigurând un ritm adecvat, iar preţul de cost al materiei prime devine foarte ridicat. La acestea se mai adaugă şi faptul că, nu întotdeauna, culegătorii ocazionali, folosiţi în acest scop, cunosc foarte bine plantele medicinale şi momentul recoltării lor, ducând la impurificarea materiei prime, respectiv la recoltarea unui produs sărac în principii active. Unele plante medicinale nu cresc spontan în ţara noastră, altele existente în flora spontană – fiind rare – sunt monumente ale naturii, iar altele – cu toxicitate ridicată – sunt eliminate sistematic din pajişti; de la aceste specii materia primă vegetală se poate obţine numai prin cultivarea lor. Plantele medicinale şi aromatice cultivate dau posibilitatea ca recoltarea să fie făcută atunci când au cel mai ridicat conţinut de principii active. Uscarea produsului se poate face imediat după recoltare sau se poate prelucra după recoltare fără uscare, în instalaţii speciale. Unele plante medicinale prezintă şi importanţă fitoameliorativă, putând valorifica terenuri mai puţin propice altor culturi. Plantele medicinale şi aromatice cultivate s-au dovedit mai productive decât formele lor spontane, cum s-a întâmplat şi cu celelalte plante cultivate în alte scopuri, datorită cultivării unor populaţii sau soiuri ameliorate, amplasării lor în condiţii pedoclimatice adecvate şi aplicării unor tehnologii de cultură corecte.

În sinteză, prin cultivarea pe baze ştiinţifice a plantelor medicinale şi aromatice, se asigură necesarul de materie primă vegetală pentru industria de medicamente din ţara noastră, se obţine un produs bogat în principii active şi mai omogen, se pot evita substituirile şi falsificările, recoltarea se poate face în momentul optim (când conţinutul în principii active este maxim), urmată de uscare sau prelucrare în stare proaspătă, se pot aclimatiza specii noi, care nu cresc spontan în ţara noastră şi se pot ocroti plantele considerate monumente ale naturii etc. Toate aceste avantaje, pe care le prezintă cultivarea plantelor medicinale şi aromatice, comparativ cu posibilităţile care le oferă flora spontană, au condus la introducerea în cultură treptat a unui număr tot mai mare de plante a căror amplasare şi cultivare necesită cunoştiinţe temeinice pentru a realiza producţii ridicate şi bogate în principii active. Producţii mari de materie primă bogată în principii active, se pot obţine numai prin aplicarea unor tehnologii de cultură diferenţiată, pe baza cunoaşterii temeinice a biologiei şi cerinţelor plantelor faţă de factorii de vegetaţie.

Flora spontană medicinală a ţării noastre, formată din specii, cu utilizări multiple în fitoterapie, acoperind în proporţii diferite aproape toate grupele farmacologice, reprezintă împreună cu plantele medicinale şi aromatice cultivate, un tezaur naţional, care trebuie bine cunoscut şi valorificat raţional.

Venind în întâmpinarea cunoaşterii şi valorificării raţionale a acestui tezaur naţional, lucrarea de faţă prezintă plantele medicinale cultivate, sau în curs de introducere în cultură, precum şi flora spontană medicinală a ţării noastre, grupate în familii botanice, redate în Flora României, vol. I-XII. Sunt redate şi unele specii exotice, utilizate în produsele folosite în scop terapeutic. Înainte de prezentarea speciilor de plante cultivate şi spontane, în lucrare sunt cuprinse aspecte privind folosirea lor, compoziţia chimică şi acţiunea terapeutică a principiilor active, precum şi factorii care influenţează producţia şi calitatea produsului valorificat în fitoterapie şi în alte scopuri. În partea finală a volumului sunt redate principalele produse fitoterapeutice româneşti şi unele elemente care completează util cunoaşterea şi valorificarea plantelor medicinale cultivate şi spontane ale ţării noastre.

La plantele cultivate, materialul de prezentare a fiecăreia dintre ele cuprinde două părţi: „importanţă, biologie, ecologie” şi „tehnologia de cultivare”. În prima parte, s-au elaborat principalele aspecte privind: importanţa (materia primă, compoziţia chimică şi utilizările ei), sistematica (soiurile cultivate), particularităţile biologice, cerinţele faţă de climă şi sol, precum şi zonele de cultură. În partea a doua, tehnologia de cultivare cuprinde: rotaţia, fertilizarea, lucrările solului, sămânţa şi semănatul (plantatul), lucrările de îngrijire, recoltarea şi condiţionarea produsului în vederea recepţionării. Tehnologiile recomandate limitează folosirea îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor, care conduc la poluarea produsului şi mediului. Lucrarea prezintă succint şi plantele cultivate în alte scopuri, care au şi utilizări medicinale, menţionându-se doar materia primă vegetală, utilizările şi condiţiile tehnice de recepţie ale produsului.

Plantele din flora spontană a ţării noastre, precum şi cele exotice incluse în lucrare, sunt prezentate fiecare în două părţi: „importanţă, biologie, ecologie”, apoi „recoltarea şi condiţionarea”. Astfel, sunt cuprinse la început, materia primă şi compoziţia chimică, domeniile de utilizare, particularităţile biologice, sistematica, ecologie şi răspândirea speciei, iar în partea a doua sunt redate toate aspectele privind recoltarea, condiţionarea şi păstrarea materiei prime vegetale.

Aspecte prezentate în lucrare, atât la plantele medicinale şi aromatice cultivate, cât şi la cele din flora spontană, sunt fundamente pe o bogată documentare bibliografică, din literatura de specialitate autohtonă şi străină, precum şi pe rezultatele ştiinţifice obţinute în cercetările proprii de autorii acestui volum şi colectivele de cercetare din domeniul plantelor medicinale, de la universităţile clujene la care aparţin aceştia.

Lucrarea se adresează tuturor specialiştilor agronomi, farmacişti, biologi etc., celor care direct sau indirect contribuie la producerea şi valorificarea plantelor medicinale şi aromatice. Ea este un material documentar util doctoranzilor şi studenţilor care se pregătesc în aceste domenii ale economiei, în instituţiile de învăţământ superior agronomic, medico-farmaceutic şi biologic etc. Sunt prezentate în lucrare cunoştinţe utile unui public larg, doritor să cunoască, să cultive sau să recolteze din flora spontană şi să valorifice plante medicinale şi aromatice, pentru nevoile proprii şi pentru cerinţele economiei naţionale. O parte din speciile prezentate sunt şi plante melifere sau ornamentale, putându-se utiliza şi în aceste scopuri complementare. Putem spune că plantele medicinale şi aromatice cultivate şi spontane constituie un adevărat tezaur de medicamente, izvor nesecat de viaţă şi sănătate, în care se îmbină fericit utilul cu frumosul.