Actualitatea managementului resturilor vegetale

Aceste produse au caracter rezidual de la culturile agricole, într-o mare diversitate și compoziție, ceea ce le asigură calitatea de resurse organice pentru sol, utile în evoluția favorabilă a humusului, a elementelor nutritive și a unui echilibru de mediu.

Indicatorii de calitate ai resturilor vegetale pot fi cei ai compoziției chimice și raportul C/N

• Se cunosc valori mari ale N-ului la leguminoase și sfeclă de zahăr (>1%), scăzut la cereale (<1%), cel de P la valori minime (0,1-0,2%), iar K cu conținuturi conforme cu consumul plantelor în acest element, adică mai mari (>1%).

• Raportul C/N este extrem de diferențiat după biologia culturii - < 25 la leguminoase și 90-100 la paiele de cereale, valori care prognozează eficiența diferită în descompunere și în formarea unui humus de calitate. De regulă, la valori reduse (< 25%) a raportului menționat, descompunerea și humificarea este sau poate fi normală iar la valorile mai mari de 90, procesele solicită intervenție antropică, tehnologică.

Efectele aplicării resturilor vegetale

• Sporirea cantității și calității de materie organică și nutrienți din sol, modificări determinate prin descompunere diferențiată și după compoziție și raport C/N

• Implicare în regimul hidric și al apei accesibile: încorporate în sol sau la suprafața acestuia (ca mulci), solurile rețin apa, pot spori infiltrația, inclusiv cantitatea de apă accesibilă plantelor.

• Reduc evapotranspirația solului. Evident că aplicate pe sol sau în sol, pot reduce evaporarea apei și pierderile de la suprafață. Evident că nivelul de încorporare sau afânare (prin aplicare) pot determina efectul de protecția a solului din punct de vedere al reținerii apei.

• Potențează activitatea biologică din sol. Aceste reziduuri organice sunt hrană pentru biotica solului, precum și habitat pentru microorganisme, sporesc cantitativ și calitativ populația de microorganisme.

• Moderarea temperaturii solului. Realizează o protecție a suprafeței solului de la incidența razelor solare, efect util mai cu seamă în perioadele anului cu indicatori excesivi (în minus sau plus ai temperaturii).

Tehnologii de aplicare și încorporare a resturilor vegetale

Gestionarea reziduurilor vegetale se poate face printr-un management al acestora, realizat prin metode mecanice (de mărunțire și distribuire în teren), dar și agronomice (unde se poate interveni prin măsuri de îmbunătățire a funcțiilor acestora).

Cantitatea general previzibilă a resturilor vegetale la unitatea de suprafață, diversificată după planta cultivată, se consideră optimală în limitele de 6-10 t/ha (cu sau fără masa vegetală a culturilor de acoperire).

În principal, tehnologiile de aplicare și încorporare cu mai largă utilizare sunt:

• Menținerea la suprafața solului ca mijloc de prevenire a eroziunii (un tip de mulci) sau în sistemul de lucrări minime, cu sau fără lucrarea solului, prioritar pe terenurile în pantă, cu efecte de protecție a solului, menținerea umidității, refacerea capacității de infiltrare a apei. Fiind cu amplasamente în zone expuse eroziunii, concomitent se pot realiza și alte lucrări cu specific antierozional.

• Pentru sistemele regenerative și în general pentru condițiile din agricultura țării noastre, pretabilitatea mai mare a utilizării reziduurilor vegetale de la culturi prevede introducerea în sol a acestora, cu arătura de vară sau de toamnă, cu obiectivul principal de implicare a lor în bilanțul humic și nutritiv al solurilor, ca o componentă a măsurilor regenerative ale fertilității.

Această tehnologie are și mai multe cerințe de utilizare:

• Pentru resturile vegetale cu conținut de N-total sub 1%, frecvent 0,4-0,5% și raport C/N > 50, cu conținuturi ridicate de celuloză, hemiceluloză, lignine, cu o încadrare în destrucție și descompunere, ca și în humificare mai lentă – cum sunt paiele de cereale păioase, cocenii de porumb, tulpinile de floarea soarelui – toate acestea solicită procedee de redresare a raportului C/N prin aport și distribuție uniformă în teren de 6-8 kg s.a. N și 3-4 kg s.a. P/ t de material vegetal de încorporat (celulozic), ceea ce se regăsește în 150 l UAN sau 150 kg CAN și AN, 120 kg uree/ha.

• Pentru resturile vegetale cu conținut de N-total > 1% și raport C/N < 50, frecvent sub 25, unde se regăsesc frunzele și tulpinile de soia și alte leguminoase, frunzele de sfeclă de zahăr și furajeră, cu descompunere și încadrare în humificarea mai rapidă, aici nu se prevăd alte abordări în afara mărunțirii și distribuției uniforme.

Ambele tehnologii cer mărunțire fizică la 5-8 cm, distribuție uniformă în teren și încorporare cât mai bună în sol, cu uniformitate perfectă a lucrării de arătură.

Rezultate previzibile ale încorporării resturilor vegetale:

• Solicitarea de promovare a resturilor vegetale printr-un management specific este susținută de cantitățile limitate de fertilizanți organici de proveniență animalieră și realitatea dovedită de ELDI de reducere sistematică a conținutului de MOS și COS prin exploatări convenționale.

• În alternativa promovării resturilor vegetale cu conținut ridicat de C în defavoarea N-ului (celulozice), intervenția ameliorării agrochimice cu N se face prevenind imobilizarea N din sol pe cale microbiologică, controlând în acest mod procesul descompunerii substanțelor organice din resturile vegetale, cu prevenția dereglărilor de nutriție.

• Date multianuale susțin efectul regenerativ benefic asupra conținutului de humus, MOS, COS și N-organic datorat aplicării resturilor vegetale ca suport și componentă organică a fertilizării culturilor.