top of page

Etapele implementării sistemului agricol regenerativ

Practica agricolă la nivel mondial, ca și în țara noastră, a implementat mai cu seamă variantele convenționale bazate pe productivitate și profit din care au rezultat și multe efecte, chiar dezechilibre legate, de fapt, de lipsa implementării altor științe decât cele ale sistemului. Din deficiențe au rezultat preocupări în mare diversitate care au formulat și aplicat variantele de sistem cu caracter sustenabil-durabil, cu integrare implicită și a științelor biologice, chimice, fizice, ecologice, economice și sociale prin care s-au dezvoltat practicile agricole mult mai sigure și prietenoase cu mediul și consumatorii.


În acest context, practicile regenerative pot fi considerate ca variante în ansamblul preocupărilor de a dezvolta sustenabilitate, cu integrare eficientă în măsurile de protecție și regenerare a indicatorilor de fertilitate și mediu. Se delimitează distinct de variantele recente ale sustenabilității cele intensive, care susțin nivelul performanței în legătură cu productivitatea controlată, dar și variantele conservative (accidental regenerative), care funcționează după principii ce limitează lucrarea și disturbanța solului, cu demersuri limitate în controlul fertilității și parțialitate în biodiversitate.


În esență, variantele regenerative prin măsuri complexe promovează tehnologia de protecție a solului, a producerii carbonului, aplicate toate sistemului sol-plantă, cu finalizare în tehnologia de protecție a fertilității solului aplicate sistemului sol-plantă, cu finalizare în protecția și regenerarea componentelor de sol (humus), în cultivarea biodiversității, în calitatea și sănătatea ambientală și de mediu, pentru un progres economic, social, finalizat astfel într-o calitate superioară a vieții.


Măsurile și etapele ce fundamentează și contribuie la o bună implementare a tehnologiilor de protecție și regenerative se pot conclude în:

  1. Măsuri generale în etape și pregătire a programului regenerativ.


    1. Studiul și evaluarea solului (pedologic, agrochimic și economic) cu trasabilitatea limitărilor și potențarea măsurilor; în care se face o evaluare a capabilității solului, a deficiențelor din care rezultă amplasamentul real al măsurilor regenerative;

    2. Activitatea de studii și implementare a programului de organizare a teritoriului: se conchide pentru măsuri generale de CES (prevenție și combatere), ameliorații și îmbunătățiri funciare pentru a realiza un amplasament rațional al măsurilor regenerative. Cadastru cantitativ și calitativ al teritoriului pentru amplasament și schimbări de folosințe;

    3. Coroborarea studiilor de sol cu măsuri ce vizează protecția solului în care se realizează un răspuns la schimbările climatice – cu amenajări de resurse de apă pentru tehnologii și ambient, perdele de protecție, iazuri și rezervoare de apă, amenajări hidrotehnice.


  1. Măsuri specifice (pentru amplasarea în teren a tehnologiilor regenerative)

Proiectul cadru al sistemului regenerativ (obiective, etape):
  1. Realizarea măsurilor de lucrare a solului în diversitatea cerințelor specifice de la minimum tillage (dacă este cazul) și preponderent spre cele convenționale, cu protecție și disturbanță controlată;

  2. Delimitarea cultivării terenurilor în scop regenerativ: diversitate în structura de culturi, în rotații și asolamente diferențiate, în scop productiv, al protecției și ameliorării solului, de reconstrucție;

  3. Aplicarea de sisteme de fertilizare centrate pe compoziții organominerale (organice și resturi vegetale) + fertilizanți minerali în completare și echilibru;

  4. Practica unui management al resturilor vegetale cu implicare în fertilizarea organică și dinamică pozitivă a MOS și COS;

  5. Practica unui sistem de protecție a culturilor, cu abordare integrată, eficientă, prioritar biologică și controlat chimică;


  1. Analiza eficienței sistemului regenerativ practicat.

    Sunt necesari și de abordat:
    1. Indicatori rezultați în măsurarea fertilității solului, prioritar cu efectele modelării MOS și COS;

    2. Indicatori de calcul economic, costuri, rentabilitate, ca urmare a rezultantei regenerative;

    3. Indicatori de mediu și siguranță alimentară;

    4. Concluzii în extensia sistemelor regenerative.



Efectul aplicării cadrului specific din aceste măsuri poate deține o rezultantă ridicată de aplicabilitate și extensie, în alternativa prioritară de îmbogățire a cunoștințelor, a experimentelor și a cercetărilor de inițiere a acestui domeniu nou.

Abonare la noutăți

Mulțumim

©2021 AGRIM, Fundația READ

bottom of page