Protecția fertilității solurilor, cu generalizare în toate sistemele de agricultură

Managementul durabil și rezilient al solurilor, concretizat în acțiuni diferențiate ale sistemelor de agricultură, sunt în fond soluții de testare și apoi de realizare a intensificării sustenabile a cultivării terenurilor. Cu tot efortul de reziliență a sistemelor agricole, solurile cu folosință agricolă din țara noastră au suferit în timp, în ultimii 50-60 de ani, o degradare evidentă marcată de reducerea conținutului de materie organică, pe fondul unei acidifieri datorată folosirii unilaterale a sistemelor de fertilizare minerale, s-a limitat biodiversitatea prin eliminarea leguminoaselor și în rezultantă s-au diminuat fertilitatea și productivitatea.

Cercetările agrochimice, prin cartările de specialitate, precum și datele confirmate în experiențele de lungă durată arată cel puțin trei direcții esențiale în degradarea solurilor, devenite evidente la nivelul suprafeței arabile și agricole:

a) Reducerea conținutului de materie organică: este într-o continuă dinamică prin pierderi evidente datorate procesului de mineralizare încă necompensat prin humificare, fenomen predominant în majoritatea solurilor din țara noastră. Cerințele de compensare a pierderilor de humus și C-organic impun prioritar aplicarea (chiar cu extindere) a fertilizării organice și organominerale, prin folosirea resursei organice din îngrășămintele animaliere, resturi vegetale, îngrășăminte verzi, composturi. Întrucât unele acțiuni tehnologice potențează mineralizarea și, implicit, reducerea MOS și COS, se impune teoretic și practic o raționalizare prin modelare a unor factori implicați în acest fenomen (cum ar fi amendarea calcică, fertilizarea minerală, disturbanța solului prin prelucrare etc.).

b) Acidifierea solurilor: este constată aproape anual, dar mai ales cumulat, prioritar în alternativele cu aplicare minerală a îngrășămintelor, fără aport organic, ceea ce determină o reducere a pH-ului spre nivele incompatibile pentru culturi. Aciditatea solului ca fenomen natural este prioritar specifică solurilor luvice (ca și celor poluate) și se datorează disocierii acizilor minerali și organici din sol, mineralizării și nitrificării compușilor cu N, ai celor cu S, absorbției radiculare a cationilor, nitrificării azotului amoniacal etc.

Acest fenomen al acidității și acidifierii are gravitate pentru soluri și plante la nivelul în care se declanșează concomitent debazificarea și solubilizarea din complexul coloidal al cationilor acidității (H și mai ales Al).

Controlul acidității și saturației cu baze (pH, Al, V%) indică necesitatea amendării calcice (cu CaCO_₃, CaCO_₃.MgCO_₃; CaO), precum și fertilizării complexe sau organominerale, cu măsuri eficiente în corectarea reacției categoriei solurilor acide.

În mod curent, altfel fenomenul de aciditate se poate preveni și cu aplicarea în fertilizarea minerală, pe solurile cu pH<6, în exclusivitatea cu sortimentele de îngrășăminte fără efect acidifiant.

c) Degradarea fizică prin destructurare a solurilor agricole: este un fenomen care periclitează funcțiile complexe ale solului și în general se datorează unor practici și tehnologii agricole deficitare în privința efectului complex al asolamentelor, fertilizării și prelucrării solurilor. Referindu-ne la efectul asolamentelor în stabilitatea fizică, chimică și biologică a structurii solurilor, este evident că practicile în exclusivitate a unui asolament cerealier, mai amplificat în rotația grâu-porumb sau, mai grav, în monocultură accentuează degradarea structurii solurilor și impune o asamblare în biodiversitate a asolamentelor, a leguminoaselor, oleaginoaselor, a leguminoaselor și gramineelor perene, ceea ce contribuie la îmbunătățirea calității orizontului prelucrat, inclusiv în structurarea solului. În consecință, principial și tehnologic, măsurile întreprinse pentru protecția solurilor asigură stabilitate productivității, sănătate solului și optimizării mediului ambiant.