top of page

Semănatul sorgului pentru boabe o alternativă la semănatul porumbului

Actualizată în: 15 mar. 2021

De ce sa cultivăm sorg pentru boabe?

În ultimii ani (2007,2012) în România s-au înregistrat secete accentuate care au dus la compromiterea suprafeţelor cultivate cu porumb şi la scăderea drastică a producţiei de porumb. Acest lucru a făcut ca suprafeţele cultivate cu sorg pentru boabe să fie reconsiderate. Dacă în anul 2005 s-au cultivat 756 ha cu sorg în ţara noastră, în anul 2014 suprafeţele cultivate cu sorg au crescut la 17.202. ha. În România, producțiile medii de sorg boabe au variat între 1,5- 5,6 t/ha, fiind cultivat cu succes în Vestul, Nord Vestul, Sudul şi Sud Estul ţării, în sudul Moldovei și în unele zone din Transilvania unde suma gradelor utile cu baza de 10 grade Celsius are valori peste 1700 grade.

Sorgul este o plantă care rezistă bine la condițiile de secetă din țara noastră și care, pentru a se dezvolta, are nevoie doar de jumătate din precipitațiile cerute de porumb (reuşeşte chiar şi atunci când sunt sub 350 mm precipitații anual).Cultura sorgului poate înlocui cultura porumbului atunci când sunt premise pentru o cultură slabă de porumb. Boabele de sorg au o compoziție chimică asemănătoare cu boabele de porumb (amidon 73,8% la sorg și 71,5 la porumb, proteine 12,3% la sorg și 10,3% la porumb, lipide 3,9% la sorg și 4,8% la porumb, cenușă 1,65% la sorg și 1,44% la porumb).

La alegerea hibrizilor de sorg  trebuie sa se ţină seama de următoarele caracteristici: perioada de vegetaţie, toleranţa la frângere, toleranţa la secetă şi scuturare, toleranţa la Fusarium, vigoarea ridicată la pornirea în vegetaţie, potenţial de producţie cât mai ridicat.

La pregătirea patului germinativ pentru semănat se vor folosi grapele rotative sau combinatoarele cu cultivație totală. Se exclud cu desăvârșire grapele cu discuri care provoacă pierderea apei din sol pe adâncimea de semănat.

Sămânța de sorg trebuie sa aibă puritatea de minim 98 și germinația de minim 85%. În condiții de câmp germinația este mai mică cu 30-50% decât în laborator. Sămânța se poate trata contra bolilor și dăunătorilor cu aceleași produse omologate pentru cultura porumbului.

Sorgul se seamănă când temperatura solului, dimineata la ora 8 este de 14-150C. Cu cât temepratura din timpul germinației este mai ridicată, cu atât numărul semințelor care răsar va fi mai mare.

La sorgul pentru boabe desimea de semănat poate fi între 100 de mii şi 300 mii plante/ha în funcţie de precocitatea hibridului (la hibrizii precoci 250-300 mii plante/ha, la hibrizii mijlocii 200-350 mii plante/ha iar la la hibrizii tardivi 100 mii plante/ha) Adâncimea de semănat va fi de 3-4 cm pe solurile mai grele și suficient de umede și de 4-6 cm pe solurile cu deficit de umiditate. Distanța între rânduri este de obicei de 70 cm folosindu-se aceleași semănători ca și la porumb, dar se pot folosi și semănătorile pentru semănatul în rânduri dese (SUP) dacă se închid 5-6 tuburi pentru o distanță dorită cuprinsă între 62,5 și 75 cm cu verificarea cantității de sămănță la hectar prin proba mașinii. Cantitatea de sămânță necesară înființării unui hectar este de 10-15 kg/ha în funcţie de MMB, puritate, germinaţie şi desime. După semănat este recomandat tăvălugitul pentru punerea în contact intim a semințelor cu solul reavăn.

101 afișări0 comentarii
bottom of page